Jihadiştii ISIS continuă să îşi extindă zona de influenţă în Irak, steagul lor negru flutură peste oraşele cucerite din nord, iar acum vor să treacă de porţile Bagdadului. Premierul irakian, Nouri al-Maliki a solicitat ajutorul SUA, care au cerut demisia acestui lider şiit care, de când a venit la putere, în 2006, a dus o politică de excludere a sunniţilor.
La Bagdad, mii de şiiţi – chemaţi la luptă pentru alungarea jihadiştilor ISIS din ţară de cel mai înalt demnitar religios şiit, ayatollahul Ali al-Sistani – au făcut o demonstraţie de forţă, defilând în uniforme de camuflaj, de preferinţă negre, înarmaţi cu kalaşnikov, arme de asalt şi lansatoare de rachete. Un spectacol de forţă ce a însemnat un mesaj către jihadiştii sunniţi ai ISIS dar şi către premierul al-Maliki. Armata puternicului şef şiit Moqtada Sadr, dizolvată în 2008, s-a reactivat şi Sadr a anunţat crearea unei noi forţe, Saraya al-Salam (Brigăzile păcii), iar combatanţii au defilat pe străzile cartierului cu majoritate şiită Sadr City.
Forţele irakiene de securitate au fost învinse de trupele sunnite ISIS, care deţin acum mai multe oraşe din vestul şi nordul Irakului şi potrivit unor surse arabe, luptă pentru controlul tentacularei rafinării de la Baiji, din apropiere de Tikrit, cea mai mare rafinărie de petrol din Irak.
În teren, jihadiştii au preluat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, postul de frontieră strategic Al-Qaim, unul din cele trei puncte oficiale de trecere printre Irak şi Siria.
În acelaşi moment,în rândul insurgenţilor au izbucnit confruntări între aliaţi, care ar putea însemna primele semne ale fisurării coaliţiei compuse din multiple grupări, în special foşti ofiţeri ai armatei lui Saddam Hussein, grupuri salafiste şi elemente tribale. Deşi au un duşman comun – guvernul de la Bagdad, dominat de şiiţi – interesele diferitelor grupări insurgente nu sunt neapărat aceleaşi. ISIS promovează o interpretare extremistă a Islamului şi doreşte instaurarea unui stat islamic într-o zonă peste frontiera irakiano-siriană, în timp ce alte grupuri au dezacorduri politice cu puterea centrală de la Bagdad.
Faţă de haosul în care a plonjat Irakul, preşedintele american a promis trimiterea de 300 consilieri militari pentru a ajuta armata să facă faţă vastei ofensive lansate la 9 iunie de insurgenţii sunniţi, iar şeful diplomaţiei americane, John Kerry, este aşteptat în Orientul Mijlociu şi în Europa pentru consultări legate de criza irakiană.
În plan internaţional se înmulţesc apelurile pentru crearea în Irak a unui guvern de uniune naţională, prim- ministrul fiind acuzat că a marginalizat minoritatea sunnită, a alienat partenerii kurzi şi şiiţi şi pregăteşte terenul ofensivei jihadiste prin politica sa confesională. Preşedinţii Barack Obama şi Francois Hollande au insistat asupra necesităţii instaurării unui „guvern de uniune naţională” la Bagdad, unde diviziunile confesionale profunde sunt un teren fertil pentru insurecţia sunnită. „Nici o recurgere la forţa armată americană nu va fi capabilă să menţină ţara unită” a declarat preşedintele Obama la CNN.
Cabinetul premierului irakian a respins apelurile externe de a demisiona , precizând că Maliki a obţinut cea mai mare parte a voturilor în alegerile din acest an şi doar poporul irakian şi politicienii pot alege premierul lor. Purtătorul de cuvânt al premierului, Zuhair al-Nahar, a insistat că „loviturile aeriene ţintă” sunt foarte eficiente contra ISIS, declarând că loviturile aeriene americane vor trebui să aibă loc „cât de rapid posibil”, adăugând că „fiecare zi face diferenţa”.
Cum a căzut Maliki în dizgraţia SUA
După ani de neîncredere şi uluit de capitularea militară irakiană, Washingtonul și-a pierdut încrederea în premierul asediat.
În octombrie 2011, Barack Obama şi comitetul său pentru securitate naţională s-au reunit pentru cea mai importantă videoconferinţă privind Irakul. De cealaltă parte a videoconferinţei, la Bagdad, se afla Nouri al-Maliki, premierul pe care SUA l-au susţinut. În faţa americanilor se aflau dosare şi dischete cu informaţii, Maliki s-a aşezat la birou având alături doar un translator. Nu dorea să discute despre o extensie a prezenţei americane în Irak, nici măcar pentru o contribuţie simbolică de formare a trupelor irakiene. Poziţia lui Maliki a fost acceptată de mulţi din sală, care au văzut Irakul ca o aventură proastă consumată politic, dar au fost surprinşi de sfidarea liderului irakian.
Aproape trei ani după aceea, reuniunea crucială a definit relaţia dintre Casa Albă şi Maliki. În timp ce SUA și-au întors privirea de la Irak, ochii irakieni au căutat susţinere în altă parte. Criza declanşată de revoltele arabe l-a încurajat pe Maliki spre o relaţie mai profundă cu Iranul. Cu o lume arabă sunnită în revoltă, premierul irakian şiit a căutat securitatea în ofertele vecinului şiit. Dar îmbrăţişând Iranul, a pus distanţă între guvernul său şi minoritatea sunnită din Irak, a arestat mai mulţi şefi tribali, a asediat o tabără de protestatari din Ramadi şi a emis un mandat de arestare pentru ex-vice-preşedintele sunnit Tariq al-Hashimi după ce forţele americane au părăsit teritoriul. A acaparat instituţii-cheie lăsate de americani, printre care Serviciul naţional de informaţii, care a fost împânzit de reprezentanţii partidului său Dawa, şi unitatea de elită a forţelor speciale irakiene care a devenit garda sa pretoriană.
La Washington, mulţi au început să creadă că mişcările lui Maliki consolidează puterea după linii sectare. Dar fostul ocupant nu mai avea puterea – sau voinţa – de a-l forţa pe Maliki să acţioneze. Astăzi, în timp ce statul pe care a încercat să-l construiască printr-o consolidare nemiloasă a puterii se prăbuşeşte în jurul lui, criticii roiesc în jurul premierului irakian. Primul dintre ei: Statele Unite, care şi-au pierdut încrederea în Maliki. Simţind schimbarea de opinie, premierul a declarat că nu va demisiona în schimbul loviturilor aeriene americane contra jihadiştilor.
Întrebat dacă Maliki ar trebui să demisioneze, Barack Obama a răspuns că „nu este treaba noastră să alegem liderii Irakului, dar cred că nu este un secret că de acum există profunde diviziuni între sunniţi, şiiţi şi liderii kurzi”. Şi a precizat că Administraţia americană i-a spus lui Maliki că „atât timp cât persistă aceste profunde diviziuni sau se agravează”, guvernul central nu va fi capabil să înlăture criza sectară care înghite ţara.
Abandonarea lui Maliki este precipitată. În audierea în Senat de miercurea trecută, preşedintele şefilor de Stat Major, generalul Martin Dempsey a declarat, ca şi în alte dăţi, că guvernul irakian nu s-a angajat să lupte contra sectarismului. Zilele trecute, unul din foştii lideri susţinuţi de SUA, Ahmed Chalabi, a reapărut ca un potenţial candidat al consensului şi cum asta pare a fi din ce în ce mai probabil, Maliki s-a trezit în derivă.
Altădată favorit al Pentagonului, dar un paria pentru SUA în ultimul deceniu, Chalabi s-a întâlnit cu ambasadorul american la Bagdad, potrivit New York Times. Guardian confirmă că Chalabi, fost vicepremier s-a întâlnit şi cu generalul irakian, Qassem Suleimani, omul puterii de la Teheran. Iranul nu a declarat încă cine ar trebui să conducă Irakul. Însă generalul iranian
Qassem Suleimani, multă vreme „făcător de regi” la Bagdad, are o părere din ce în ce mai slabă despre Maliki. „El spune că acesta este un idiot” declara un politician irakian pentru Guardian.
