24.3 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialStatuia care a învins ciuma

Statuia care a învins ciuma

Statuia Fecioarei Maria are faima că ar fi făcătoare de minuni şi că ar proteja oraşul.

 

Realizată în anul 1744, Statuia Fecioarei Maria este un monument din tipologia coloanelor ciumei. Monumentul numit şi „Statuia Sfintei Maria Protectoare” sau „Statuia Ciumei”, se află, în prezent, în cartierul Mărăşti, în spatele Bisericii romano-catolice Sfântul Petru, de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989.

Operă a sculptorului austriac Anton Schuchbauer (1719-1789), monumentul realizat în stil baroc a fost ridicat la cererea guvernatorului Anton Kornis, în semn de recunoştinţă pentru ocrotirea adusă Clujului în perioada ultimei mari epidemii de ciumă care a lovit Clujul între anii 1738-1742.

Tocmai de aceea, monumentul poartă şi numele de „Statuia Ciumei”, fiind similară cu statuile realizate în alte ţări, cunoscute, în spaţiul sud-germanic, sub numele de  „Pestsäulen „. Coloanele ciumei, specifice stilului baroc din spaţiul respectiv, au fost edificate în secolul al XVIII-lea în semn de mulţumire pentru eradicarea ultimelor epidemii de ciumă. Prototipul acestor coloane din Imperiul Austriac îl reprezintă Coloana Ciumei de la Viena.

Cum sunt realizate monumentele

Aceste coloane sunt decorate cu reprezentări ale Sfintei Treimi, precum şi cu reprezentări ale unor sfinţi veneraţi de Reforma Catolică, în special ale lui Carlo Borromeo , considerat ocrotitor împotriva ciumei.

 Primul amplasament al monumentului a fost pe strada Universităţii, în faţa Bisericii Iezuiţilor – azi Biserica Piariştilor – pe locul căruia s-a construit Universitatea Francisc Iosif,  actuala Babeş-Bolyai.

 Mai bine de două secole, statuia Fecioarei Maria a vegheat, de la înălţimea soclului ei, strada Universităţii şi latura vestică a Pieţei Unirii.

 Dar vremurile s-au schimbat, sub tăvălugul istoriei, iar monumentul a trebuit să se adapteze noilor realităţi. În 1959, statuia a fost demontată, prezenţa ei în locul respectiv fiind considerată inoportună, de către conducerea universităţii din acei ani. Astfel, în 1961, la cererea Parohiei Sfântul Petru, monumentul a fost aşezat pe actualul amplasament, situat în spatele Bisericii Sfântul Petru, din cartierul Mărăşti.

 Ultima restaurare a statuii a fost realizată între anii 1957-1958. Potrivit ultimelor opinii exprimate în cadrul discuţiilor publice purtate pe tema monumentului, se intenţionează renovarea acestuia şi reaşezarea lui pe fostul amplasament. Recent au existat discuţii publice legate de readucerea statuii pe amplasamentul iniţial, adică în strada Universităţii, în spaţiul de parcare existent în zona Bisericii Piariştilor şi a Universităţii Babeş-Bolyai.

Statuie făcătoare de minuni

În mentalul colectiv al clujenilor, statuia Fecioarei Maria a început să capete faima de a fi făcătoare de minuni. Canonic, nu există vreun miracol care să fi fost validat de Biserică, însă mulţi dintre clujeni consideră că Fecioara Maria, căreia i-a fost dedicat monumental, a ferit în repetate rânduri oraşul de mari nenorociri.

Cele mai citite

Uniunea Europeană va avea în premieră un comisar dedicat startup-urilor

Uniunea Europeană va avea pentru prima dată un comisar dedicat startup-urilor, Ekaterina Zaharieva din Bulgaria, fost vicepremier între 2017 și 2021, scrie Ziarul Financiar. Nominalizarea...

Numărul ultrabogaților a crescut semnificativ în ultimul deceniu, China și SUA conduc clasamentul

Clubul centimilionarilor, persoane cu o avere investibilă de cel puțin 100 de milioane de dolari, s-a extins considerabil în ultimii 10 ani, potrivit unui...

Uniunea Europeană va avea în premieră un comisar dedicat startup-urilor

Uniunea Europeană va avea pentru prima dată un comisar dedicat startup-urilor, Ekaterina Zaharieva din Bulgaria, fost vicepremier între 2017 și 2021, scrie Ziarul Financiar. Nominalizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă