13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialStatele Unite ridică toate restricţiile de zbor către Turcia

Statele Unite ridică toate restricţiile de zbor către Turcia

Autorităţile americane au ridicat restricţiile de zbor impuse între Statele Unite ale Americii şi Turcia, după tentativa eşuată de puci împotriva preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, au anunţat luni autorităţile aviaţiei civile americane, citate de France Presse, transmite Agerpres. "FAA (Federal Aviation Administration) a ridicat toate restricţiile de zbor către şi dinspre Turcia la ora locală 13:45 (17:45 GMT), în ziua de 18 iulie 2016", a anunţat într-un comunicat de presă succint agenţia federală americană. 

Potrivit AFP, FAA interzisese sâmbătă tuturor companiilor aeriene să zboare dinspre Turcia în SUA, dar şi avioanelor comerciale şi private ale SUA să zboare în Turcia. Ambasada SUA la Ankara anunţase că autorităţile americane din FAA "interziseseră toate zborurile dinspre şi către Istanbul şi Ankara". Ambasada se referise în mod expres la securitatea de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, "considerabil diminuată". 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă