25.5 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăSpecialStart pentru Palm Jumeirah

Start pentru Palm Jumeirah

In emiratul Dubai, unul din cele sapte membre ale federatiei Emiratelor Arabe Unite, sunt in curs de realizare megaproiecte extravagante menite sa transforme acest oras-stat intr-una din principalele destinatii turistice din Orientul Mijlociu.
Nakheel, societate imobiliara controlata de emirat, a anuntat inceperea campaniei premergatoare inaugurarii primei insule artificiale (din totalul de trei), „Palm Jumeirah”, realizata in largul apelor Golfului si pregatita pentru a-si primi primii rezidenti. La cateva mile distanta de „Palm Jumeirah”, o enorma insula in forma de palmier de circa 5 km/5 km, continua lucrarile pentru terminarea, pana in 2008, a ansamblului de circa 300 de mici insule artificiale, „The World”, care vazute din avion ofera imaginea planisferei. In acelasi timp, continua si operatiunile de scoatere din apele Dubaiului a celorlalte doua insule artificiale in forma de palmier mult mai impozante decat „Palm Jumeirah”: „Palm Jebel Ali” si „Palm Deira”, ultima cu o structura de 18 km lungime si 9 latime.
Nakheel a precizat ca in curand va oferi proprietarilor cheile a 3.900 de apartamente si vile pe „Palm Jumeirah”, cele mai luxoase fiind estimate la peste patru milioane de dolari. Evenimentul va fi precedat de o ampla campanie publicitara care va debuta la 9 noiembrie la Londra.
Proiectul „The World” este diferit in masura in care micile insule sunt vandute in stare bruta, investitorii urmand sa le dezvolte in cadrul unor criterii stricte. 50% dintre insule au fost vandute la preturi variind intre 14 si 40 milioane de dolari.

Doua etaje pe saptamana

Anuntat a fi cel mai inalt bloc turn din lume si unul din simbolurile Dubaiului, „Burj Dubai” (Turnul din Dubai) continua sa se ridice in ritmul a doua etaje saptamanal, ajungand la etajul 79, inaltimea finala ramanand inca un mister. Recordul Turnului din Dubai se pare ca va fi de scurta durata, alta societate imobiliara din emirat anuntand construirea altui imobil, „Al Burj” (Turnul), a carui inaltime este si ea deocamdata secreta.

Schi la 40 grade Celsius

Dubaiul se mandreste si cu o statiune de schi in plin desert, care a adus sporturile de iarna si placerea zapezii pentru multi oameni care nu au vazut zapada in viata lor. Statiunea, conceputa in cadrul Mall-ului si avand o partie de 400 metri lungime, ofera pasionatilor experienta zapezii adevarate, in conditiile in care afara temperatura depaseste 40 grade Celsius.
Numarul turistilor din Dubai, a carui populatie este de circa 1,2 milioane de locuitori, a trecut de sase milioane anul trecut si obiectivul fixat pentru 2010 este de 15 milioane de turisti. Compania Jumeirah face parte din Dubai Holding, controlat in totalitate de familia domnitoare din emirat, si si-a anuntat intentia de a deveni numarul unu mondial in hoteleria de mare lux. Printre „palatele” pe care le detine se afla si faimosul Burj Al-Arab, inalt de 300 metri, in forma de vela, descris ca fiind singurul hotel de sapte stele din lume si a carui rata de ocupare este de peste 90%. Emiratul va construi si „cel mai lung lant hotelier din lume”: 31 de hoteluri pe o fasie de 10 km, cu o capacitate maxima de 3,3 milioane de clienti pana in 2016, si un „Oras al Golfului”, dotat cu cinci trasee pe o suprafata de 5,1 milioane de metri patrati. Ecologistii critica aceste megaproiecte din cauza impactului negativ asupra mediului, dar constructiile merg mult mai repede decat studiile de impact: „Ceea ce s-a facut in 50 de ani in Europa aici se face in cinci ani”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă