România e o ţară stabilă, cu multe lucruri pe care te poţi baza, sigu-re şi dinainte ştiute. Că atunci când premierul şi preşedintele ţării îţi promit o viaţă mai bună ea va fi cu siguranţă mult mai rea şi mai grea. Spune preşedintele „Să trăiţi bine!”?
Asta înseamnă că o să trăiţi (trăim) rău. Promite premierul nu ştiu câte sute de km de autostradă? Sigur n-or să se facă, dar se vor face câteva zeci, cu ţârâita. Te anunţă Căile Ferate că trenul cutare ajunge la mare în două ore şi treizeci de minute? Sigur o să facă trei ore în cazul când eşti norocos. De altfel, orice anunţ din Mersul Trenurilor trebuie citit invers: trenul cutare, spun ei, face până în cutare staţie opt ore. Fii sigur că el face nouă sau zece, dacă nu mai mult.
Ca să nu mai spun că Mersul Trenurilor nu îţi dă vreo indicaţie sigură, multe dintre trenurile menţionate acolo sunt suspendate imediat după ce cartea se tipăreşte şi se vinde. Ai carte, dar n-ai parte. Încă un lucru sigur în patria noastră, care-ţi dă un sentiment al stabilităţii. Îţi promite cineva, om de rând, apropiat sau nu, că vine să-ţi aducă ce are de adus în ziua cutare la ora cutare? Adaugă o zi, două, iar despre ore, las-o mai moale, aşa ceva nu există, cum nu există minutele la CFR (că un prieten mai tânăr zicea de nu ştiu ce tren că n-a ajuns la minut: păi, dacă minutul nu există…). Cum nu există nici subdiviziunea numită ban a leului aşa-zis tare.
Apropo, zice dl Isărescu despre leu că e tare? Poţi fi sigur că e moale sau, mai degrabă, slab. Promite naţiunii dna ministru Udrea că o să avem nu ştiu ce turism dezvoltat, înfloritor? Fiţi siguri de contrariu. Şi tot aşa până la saţietate. Un poet, Geo Dumitrescu, spunea cândva, mai demult, „Doamne, ce bine e să ai certitudini!”. Uite că le avem, chiar dacă nu sunt tocmai cele la care râvneam. Cred că România de azi ar trebui premiată pentru stabilitate, aici nu se schimbă nimic, nici mentalităţile, nici situaţia, cu toate că, în democraţia în continuare originală, par a se schimba partidele la guvernare. Câteodată, la alegeri, dar nu de fiecare dată.
Aş, nu vă speriaţi, vin alţi profitori, care o să vă spună cât sunt ei de interesaţi de binele public, al dvs. în speţă. Puteţi fi siguri deci de ceva: că va fi, ca şi până atunci, pe dos. Spun preşedintele şi premierul că se ia măsura votului prin corespondenţă pentru ca tot românul din Spania, Irlanda sau Italia să-şi poată exercita dreptul la vot? Puteţi fi siguri că nu de asta e vorba, ci de speranţa unor voturi pentru coaliţia de la guvernare. Noroc cu dl Baconschi că-l ia gura pe dinainte şi o recunoaşte franc, altfel am mai fi bâjbâit şi acum să găsim scopul celălalt, cel ascuns, care stă în spatele tuturor măsurilor generoase luate de către guvernările noastre, de obicei.
Dar siguri puteam fi şi fără el că nu despre ce se spune e vorba, ci dimpotrivă sau, oricum, altceva. Cititul pe dos al afirmaţiilor şi declaraţiilor politicienilor e un sport naţional. Pentru cei antrenaţi e un fleac, ascultă şi pun un „nu” înainte. Pentru noii veniţi, străini sau români care au stat mult în străinătate, nu e o glumă, pot lua plase după plase. Şi toate goale ca aceea din bancul cu bătrâna moartă pe stradă, cu punga goală în mână, despre care nimeni nu putea să spună dacă se ducea sau venea de la piaţă. Asta în era Ceauşescu. Lasă că, pentru bătrâni, nici era democraţiei originale, Băsescu sau Iliescu, nu e departe.
Sigure sunt, aşadar, multe lucruri în ţara noastră, numai că foarte puţine fac parte din sfera celor dezirabile, adică a celor dorite de populaţia acestei ţări.
Nicolae Prelipceanu este publicist
