3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialSpitalele rămân fără sânge

Spitalele rămân fără sânge

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine a înregistrat în ultimele luni mai puţini donatori faţă de anii trecuţi.

Problemele cu care se confruntă centrul de transfuzii constănţean sunt lipsa personalului medical şi scăderea numărului de donatori. „Numărul donatorilor a scăzut din luna mai”, a declarat medicul coordonator al centrului, dr. Alina Dobrotă. Ea este de părere că unul dintre motivele care stau la baza acestei scăderi este şi lipsa de promovare a acţiunilor de donare de sânge. În al doilea, rând, a precizat dr. Dobrotă, nu sunt finanţaţi corespunzător. „Este posibil ca oamenilor să le fie şi teamă să plece de la muncă”, a adăugat medicul. În momentul de faţă, unitatea recoltează în jur de 900-1.000 de unităţi de sânge pe lună, comparativ cu 1.100 cât înregistrau anul trecut.

Condiţiile pentru donatori au rămas aceleaşi. Drept urmare, persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-60 de ani, să fie sănătoase, fără afecţiuni grave şi să aibă peste 65 de kg. Lor li se recoltează 400 ml de sânge. Intervalul minim între două donări succesive este de 70 de zile. Drept recompensă, donatorii primesc cinci tichete de masă şi beneficiază de o reducere de 50% pe transportul în comun timp de o lună. În plus, celor care nu sunt din Constanţa le sunt decontate cheltuielile de transport.

Criză de personal

În ceea ce priveşte personalul, luna aceasta centrul mai pierde încă doi salariaţi, asta după ce o asistentă a plecat, în 2009 în Italia prin suspendarea contractului, iar postul acesteia a fost blocat, iar un alt cadru medical se va pensiona curând. Deşi conform normativelor ar trebui să aibă 70 de angajaţi, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine are doar 20 de angajaţi. Deficitul cel mai mare este înregistrat pe partea de laborator. Activitatea întregului centru este susţinută aici de patru asistente. „Ne-am dori să putem angaja măcar două asistente, un medic şi un biolog. Sunt sigură că dacă am avea aceste posturi deblocate, ne-am descurca mult mai bine”, consideră şeful centrului.

Fără aer condiţionat şi şofer

Criza din sistem a redus la maxim o bună parte din cheltuielile pe care le făceau în anii anteriori. Conducerea s-a văzut pusă în situaţia de a renunţa la unele contracte de service pentru instalaţiile de aer condiţionat din instituţie şi  au rămas până şi fără şofer.

Cele mai citite

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

Comisia Europeană menține politicile stricte privind emisiile auto, în ciuda presiunilor

Comisia Europeană nu are în vedere modificarea politicilor actuale pentru reducerea emisiilor de carbon ale autoturismelor, a declarat comisarul pentru climă, Wopke Hoekstra, într-o...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă