Un spectator care participa, duminică, la Râșnov, la prima etapă a Campionatul Național de Viteză în Coastă – Trofeul Serus, a ajuns la spital, după c a alunecat și s-a lovit cu fața de un bolovan, în timp ce încerca să se ferească de o mașină de concurs care a ieșit în decor, informează Agerpres.
„Prima manșă de concurs din cadrul Trofeului Serus a fost întreruptă câteva zeci de minute după ce o mașină de concurs a ieșit în decor lovind un panou de lemn de pe margine din care s-au desprins mai multe bucăți. În încercarea de a se feri de un eventual impact, un spectator a alunecat lovindu-se cu fața de un bolovan", au precizat organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, spectatorul a suferit un politraumatism cranio-cerebral acut, însoțit de pierderea stării de conștiență, plăgi contuze, suprasprâncenare dreaptă, mentonieră și contuzie forte umăr stâng. El a fost transportat de o ambulanță cu medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al evenimentului, Dan Țerea, spectatorul este în investigații la Spitalul Clinic Județean de Urgență unde i s-a făcut un tomograf urmând ca, în funcție de rezultat. să fie sau nu internat pentru tratament.
Pilotul Patricia Grigorescu a pierdut controlul Daciei Sandero cu numărul de concurs 78, părăsind traseul în viraj din dreptul postului intermediar 5. Mașina s-a oprit într-un panou de lemn de pe margine, răsturnându-l. Mai multe bucăți de lemn din panou au fost aruncate câțiva metri mai departe. Deși mașina de concurs nu a atins vreun spectator, bărbatul respectiv, aflat în imediata apropiere a panoului, a încercat să părăsească zona cât mai repede și a alunecat pe suprafața alunecoasă, lovindu-se cu fața de bolovan.