21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSpania cumpără DRONE militare din Statele Unite

Spania cumpără DRONE militare din Statele Unite

Spania va achiziţiona patru drone militare americane de tip Reaper, pentru misiuni de supraveghere.

Informaţia a fost anunţată de Ministerul Apărării de la Madrid, citat de site-ul cotidianului Le Figaro, informează Mediafax.

Bugetul pe anul 2016 al Ministerului spaniol al Apărării prevede alocarea a 25 de milioane de euro pentru cumpărarea celor patru avioane de recunoaştere fără pilot şi pentru crearea unor baze aeriene speciale.

“Aceste tipuri de echipamente sunt necesare pentru operaţiunile militare actuale”, a precizat Ministerul spaniol al Apărării.

Spania devine a cincea ţară europeană care se dotează cu drone militare americane, după Marea Britanie, Franţa, Italia şi Olanda.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...
Ultima oră
Pe aceeași temă