19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialȘosele solare în America

Șosele solare în America

Americanii își „elec­tri­zează” cel mai popular drum: Route 66 va beneficia de celule solare integrate în calea de rulare, potrivit Autoexpert.

Acestea produc energie electrică, transformând-o pe cea provenită de la soare, ulterior urmând s-o folosească în diverse scopuri. Tot sistemul face parte dintr-un program-pilot și, dacă-și va dovedi eficiența, va fi adoptat pe mai multe șosele din lume.

În primul rând, LED-urile integrate în aceste celule vor putea transmite o mulțime de informații, direct în raza vizuală a șoferului. De la restricții de viteză și până la marcaje de benzi sau parcări – toate își vor găsi locul direct pe suprafața de rulare.

Apoi, un alt mare beneficiu va decurge din instalarea celulelor solare: pe timp de iarnă, o parte din energia electrică produsă încălzește o mică rezistență integrată, care topește zăpada și gheața de pe șosea. Astfel, drumurile vor fi mai curate, iar pericolul accidentelor va scădea considerabil. În plus, va elimina necesitatea utilizării substanțelor antiderapante, care corodează caroseriile și poluează mediul înconjurător.

Panourile sunt conectate la rețeaua electrică, iar când nu este suficientă lumină sunt alimentate astfel. În plus, energia produsă de panouri, care va rămâne în urma alimentării LED-urilor și rezistențelor, va fi folosită pentru încărcarea rețelei electrice a orașului pe raza căruia sunt montate celulele.

Un singur fapt nu este precizat, și anume care este gradul de aderență pe care îl oferă suprafața de rulare, chiar și uscată. 

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă