Conspiratii mondiale, antisemitism, pseudonationalisme si teorii economice fara fundament sunt amestecate intr-o cabala fara sfarsit al carui singur scop este portretizarea miliardarului George Soros in rolul demonului suprem care urmareste distrugerea si ale carui interese sunt eminamente legate de spolierea oamenilor cinstiti.
In România, campania anti-Soros pare a fi motivată de nevoia liderului PSD, Liviu Dragnea, de a găsi un țap ispășitor prin care să justifice eșecurile guvernului și lupta înverșunată împotriva DNA și a societății civile. În realitate e mai mult de atât. O încrengătură de interese de afaceri ale consilierilor israelieni care au gravitat și gravitează în jurul PSD și a altor actori politici, problemele penale pe care aceștia le au, în România și în străinătate, dar și războiul pe care, unii dintre ei, îl poartă cu Soros, arată și alt tip de motivații. Numele lui Beny Steinmetz ar putea explica multe, mai ales că Dragnea pare tot mai conectat la filiera israeliană.
(…) În cazul Roșia Montană, nicio surpiză, lucrurile sunt ușor la fel. În luna iulie 2010 ziarul israelian online Globe(http://www.globes.co.il/en/article-1000575852)
anunța că Beny Steinmetz tocmai a câștigat 100 de milioane de dolari de pe urma creșterii valorii acțiunilor pe care le deținea la Gabriel Resources Ltd. Cum să câștige, dacă nici măcar nu s-a apucat de exploatare? Simplu. Gabriel Resources Ltd. deținea zăcământul de la Roșia Montana care avea, conform calculelelor experților, un număr de tone de aur și argint (nu menţionez cifrele pentru că sunt controversate şi ele). Prețul gramului de aur tocmai crescuse, deci valoarea totală a zăcământului a crescut. Valoarea fiecărei acțiuni a crescut corespunzător, deci rezultă mai mulți bani. Fără să miști un deget. Chiar că nu e nevoie să te apuci efectiv de minerit. E aproape un joc pe calculator. Singura diferență este că în loc să dai clikuri pe țăranii care îți cară aurul la castel ca în Age of Empires, trebuie să mai discuți cu şefii lor și să-i mai mituiești. Obositor, dar merită.
Oricât de seducător și controversat este subiectul aurului din munții noștri (ar fi poate momentul unui update al celebrelor versuri ale lui Goga, atât de uzitate de „patrioţii” de pe la noi, cu varianta Munții noștri aur poartă / Noi plătim din poartă-n poartă) el pălește în fața de anunțului pe care l-a făcut DNA-ul într-o zi din martie 2016. Instituţia care este în epicentrul bătăliei împotriva corupţiei din România solicita arestarea lui Beny Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Sheves și Moshe Agavi pentru „constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălarea banilor”. Era vorba despre ceea ce presa românească a numit „afacerea Ferma Băneasa”. În câteva minute comunicatul a făcut ocolul planetei.
Principalul motiv nu era reprezentat de detaliile afacerii, chiar dacă ele sunt spectaculoase pentru că ascund un subiect ultrasensibil, anume furtul averii Casei Regale de România, ci de numele celor patru cetățeni israelieni și de faptul că toți erau conectați, într-un fel sau altul, de ani buni, la topul lumii politice și de afaceri din România. Fie au consiliat „crema oamenilor de stat” cum a făcut-o Tal Silberstein (Adrian Năstase, Traian Băsescu, Călin Popescu Tăriceanu), fie au condus un vast imperiu imobiliar precum Moshe Agavi (Country Manager-ul BSGR, care a dezvoltat, între altele, proiectul West Park din cartierul Militari şi care îi îndemna pe români, din paginile revistelor de „business”autohtone, în noiembrie 2008, în plină criză imobiliară mondială, să „cumpere acum, altfel, într-un an veţi plăti mai mult!”), fie au asigurat legătura cu lumea politică israeliană, şi nu numai, precum Shimon Sheves (fost şef de cabinet al lui Yizhak Rabin, apoi preşedinte al companiei RSLB, care intermediază în prezent cea mai mare parte a afacerilor israeliene pe piaţa americană), cu toții îl aveau în spate pe Beny Steinmetz. Omul cu banii. Cel căruia Remus Truică îi raporta telefonic că mai trebuie să dea niște „mărunţiş” unor „persoane” pentru a încheia „afacerea”.
Șocul trebuie să fi fost uriaș pentru că replica a fost pe măsură. La nici o lună de la comunicatul DNA a izbucnit pe cât de celebrul, pe atât de aparent misteriosul scandal Black Cube. Doi agenți ai cunoscutei firme de securitate israeliene au fost arestați la București și acuzați că au desfășurat operațiuni ilegale de spionaj cu scopul de a obține date compromițătoare despre oficiali români, între care, la loc de cinste, figura șefa DNA, Laura Codruța Koveși. După ce toate scenariie conspiraționiste s-au liniștit a devenit evident că operațiunea, executată de o firmă cu legături directe în serviciile secrete israeliene și în cercurile puterii de la Tel Aviv, a avut drept unic scop împiedicarea obținerii unui nou mandat în fruntea DNA de către Koveși, prin compromiterea ei, şi stoparea părţii anchetei care ducea la cei patru influenţi oameni de afaceri israelieni. Operațiunea, codificată apocaliptic „Tornada”, a eşuat în ceea ce priveşte scopul principal propus, dar a produs un cutremur considerabil în lumea politică şi a serviciilor secrete de la Bucureşti, ale cărui replici sunt vizibile până în zilele noastre.
Sigur că nu vom afla prea curând adevăratele implicații ale scandalului Black Cube, care a dispărut ca un fum din atenția presei, odată cu infirmarea mandatelor de arestare preventivă a celor patru inculpaţi israelieni din „afacerea Ferma Băneasa”. Poate că nici afacerea RAFO Oneşti (alt tun marca Steinmetz, investigat pe larg de Rise Project si AICI) ) nu îşi va găsi curând deznodământul legal.
Până la urmă vorbim despre oameni care „au investit în România, au asigurat locuri de muncă, au contribuit la creşterea economiei naţionale” şi nu despre oribilul conspirator Soros, care nu vrea decât să ne distrugă ţara. De unde ştim cât este el de nociv? Păi nu s-a vorbit despre asta atât de mult în campania electorală din 2016?
Decembrie 2016 va rămâne, probabil multă vreme de acum încolo, un moment de supremă fericire pentru PSD şi pentru susţinătorii săi. Partidul nu mai câştigase atât de detaşat alegerile din România de pe vremea când era condus de Ion Iliescu. Pur şi simplu a spulberat firava opoziţie, care ar trebui să fie mulţumită că mai are ceva locuri în Parlament, deşi nici cu acelea nu prea pare că ştie ce are de făcut. În fine, s-a scris, s-a analizat, nu e mare lucru de adăugat.
De bucurat, nu s-au bucurat însă doar românii (cei care s-au bucurat) ci şi presa israeliană, care a putut să titreze că în spatele victoriei detaşate a „forţelor patriotice româneşti” s-au aflat doi consilieri care şi-au făcut mâna în campanii electorale pentru formaţiuni de extremă dreaptă şi naţionaliste israeliene, cât şi pentru actualul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu: Moshe Kulghaft şi Sefi Shaked. (…)
Ar mai fi de adăugat un alt ingredient important. În ultimii ani, George Soros a intrat sistematic în conflict cu politicieni de top de la Tel Aviv, criticând în mod constant corupţia şi tendinţele naţionaliste (unii comentatori le etichetează chiar extremiste) ale acestora. ONG-urile finanţate de el au făcut publice abuzurile forţelor armate israeliene în Teritoriile Ocupate şi încălcările sistematice ale drepturilor minorităţii arabe. Din aceste motive, şi din multe altele, Soros este unul dintre inamicii actualului prim-ministru israelian Benjamin Netanyahu, lucru devenit mai mult decât evident după recentul episod din Ungaria.
Acesta este, pe scurt, contextul şi explicaţia pentru care a apărut tema „Soros – inamicul poporului român şi omul din spatele lui Cioloş, Iohannis etc” versus „PSD – reprezentantul a tot ce este românesc”, în disputa electorală din decembrie 2016. A fost vorba despre o platformă mult mai amplă şi abil interpretată. Rezultatul a fost cel pe care îl ştim.
Ceea ce nu s-a observat este că această adevărată „Frăţie a Cleptocraţilor”, care îi include pe Vladimir Putin, Benjamin Netanyahu, Viktor Orban şi alţii, şi care din păcate este sprijinită interesat şi de cei care ar trebui să fie „liderii lumii libere” (da, la Donald Trump mă refer), l-a primit cu braţele deschise pe domnul Dragnea. Nu-i puţin lucru să aparţii un club atât de „select”.
