20.2 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăSpecialSorin Oprescu, plângere la Ministerul Sănătății cu privire la tratamentul din arest

Sorin Oprescu, plângere la Ministerul Sănătății cu privire la tratamentul din arest

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a trimis o plângere la Ministerul Sănătății, în care cere efectuarea unor verificări în legătură cu tratamentul medical pe care îl primește în arestul Poliției Capitalei, scrie Agerpres. 

În plângerea depusă de avocații săi, Sorin Oprescu îi cere ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, să verifice dacă îi este respectat dreptul la sănătate, deoarece în arestul Poliției Capitalei nu ar avea parte de un tratament medical corespunzător.

Citeşte şi: UPDATE Oprescu ar urma să fie transferat la Spitalul Fundeni. Poliția NU confirmă informația

De asemenea, el se plânge că nu primește o dietă adecvată unei persoane care suferă de diabet.

Plângerea este îndreptată împotriva unui medic de la arestul Poliției Capitalei și a șefului acestei instituții, pe care îi acuză că nu au întreprins demersuri în vederea respectării indicațiilor medicilor în cazul lui Oprescu.

Curtea de Apel București judecă vineri o contestație depusă de Sorin Oprescu la decizia instanței prin care i-a fost prelungit arestul preventiv cu 30 de zile, în dosarul în care este urmărit penal pentru luare de mită.

Oprescu nu este prezent la proces, deoarece se află internat la Spitalul Fundeni.

Surse medicale au declarat, joi, că Sorin Oprescu a fost internat în Secția de Terapie Intensivă a Institutului Oncologic București, unde urmează să fie pregătit din punct de vedere medical pentru a i se face, în cursul zilei de vineri, un PET/CT (o investigație imagistică foarte concludentă).

În cazul în care PET/CT-ul va arăta că edilul suspendat al Capitalei nu suferă de o afecțiune malignă la plămâni, acesta s-ar putea întoarce în arest în cursul zilei de vineri.

Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a fost supus unor investigații amănunțite.

Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.

„Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București, facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și să dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar”, preciza DNA.

În 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.

 

Cele mai citite

Radiografia unei absențe: performanță fără profesioniști în imagistică

Echipamentele moderne sunt comori fără cheie, lăsate în cutii nedesfăcute Într-o epocă în care tehnologia medicală a evoluat rapid, România se confruntă cu o dilemă...

Echipa României s-a clasat pe locul 8 la Campionatul European de Securitate Cibernetică

România s-a clasat pe locul 8 la ediţia de anul acesta a Campionatului European de Securitate Cibernetică, care s-a desfăşurat în perioada 8 -...

Ultima zi a democrației – Academia Catavencu

Respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către patru judecători numiți de PSD plus unul numit de UDMR bazată pe „atașamentul față de constituție și...
Ultima oră
Pe aceeași temă