18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialSorin Ghionea, primul transfer al noii Poli Timişoara

Sorin Ghionea, primul transfer al noii Poli Timişoara

Fostul internaţional al României şi jucătorul care a cunoscut cele mai mari performanţe la Steaua Bucureşti, Sorin Ghionea, este, de miercuri, noul fotbalist al Politehnicii Timişoara. Fundaşul în vârstă de 31 de ani şi-a reziliat amiabil contractul cu gruparea din Rusia, FK Rostov, iar oficialii celor de la Poli au reuşit să obţină semnătura unui jucător curtat în această iarnă şi de către Dinamo Bucureşti. Ghionea, care a mai jucat în România şi pentru echipele din Galaţi, Dunărea şi Oţelul, a semnat un contract până în vară, iar dacă antrenorul Dusan Uhrin Jr. va fi mulţumit de el, atunci jucătorul va mai rămâne încă doi ani în Banat.

FC Timişoara, legal Poli Timişoara

“Mă bucur că am semnat cu Poli şi că lucrurile s-au rezolvat aşa repede. Sper să ne îndeplinim obiectivele şi, chiar dacă am evoluat doar ca adversar la Timişoara, am apreciat mereu publicul timişorean, unul pătimaş şi devotat, care este mereu lângă echipă în momentele grele”, a declarat fundaşul central pentru site-ul echipei. Pe lângă venirea lui Ghionea, ziua de miercuri a mai adus o altă bucurie fanilor timişoreni. Decizia Curţii de Apel Bucureşti de anul trecut, prin care palmaresul, numele şi culorile alb-violet ale Politehnicii Timişoara aparţin, de drept, actualei echipe patronată de Marian Iancu, nu a mai fost atacată de către Claudio Zambon. Astfel, omul de afaceri italian, cel care a susţinut în ultimii ani că palmaresul vechii Poli se află la echipa mutată de el în Bucureşti, nu mai are nici o legătură juridică cu Poli Timişoara, iar echipa antrenată de Dusan Uhrin Jr. este, legal, cea care s-a înfiinţat acum 90 de ani şi care are în palmares două Cupe ale României. Dacă Federaţia dă o derogare de la regulament echipei timişorene, atunci chiar din retur Alexa şi compania vor juca, oficial, sub numele de Poli.

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...
Ultima oră
Pe aceeași temă