Îl cunosc pe Sorin Anca nu de multă vreme şi totuşi de parcă din totdeauna. Pentru el ziua ar trebui să aibă mult mai multe ore ca să-şi realizeze toate visurile. Scrie poezie, proză, desenează, sculpează,cântăla diferite instrumente şi e un artist în concepţii computerizate.
,,Pasiunea este totul”
Adalbert Gyuris: Pentru început câteva date despre tine…
Sorin Anca: M-am născut acum 32 de ani şi mă catapultez într-un trecut feeric şi plin de firească linişte. Am copilărit într-un sat transilvan paradisiac, Poiana Gâlzii, la 20 de kilometri de Alba Iulia. Am urmat primii 4 ani de şcoala la secţia germană, sfârşind în cele din urmă aventura ,,şcolirii” în liceul Agro-Industrial Aiud, promoţia 1990.
A.G. Care a fost impresia când ai sosit în Germania?
S.A. După două încercări eşuate de evadare, ajung în 1990 toamna pe marginea Rinului. Nici măcar azi nu pot răspunde întrebării care a fost adevărata pricină a acestei decizii,oarecum la modă pe vremea aceea sau chiar în aceste vremuri mai…democratice. Nu ştiu! Era, poate, pe undeva o idee a libertăţii, deşi n-o puteam defini şi definiţia o mai caut şi azi. În sfârşit, ştiu că vroiam să mă întorc după vreo două săptămâni acasă, lumea liberă mă speria, îmi simţeam, paradoxal, echilibrul pus în pericol, deşi n-am simţit acea răceală a populaţiei germane,care i-ar reprezenta.
Într-adevăr simţeam un alt ,,suflu” în jurul meu,nuanţări plăcute, alt anturaj, altă deschidere… însă aceeaşi sfâşiere, să-i zic pretenţios, metafizică, care nici până azi nu m-a părăsit. M-am încadrat sau înrolat destul de repede în social, mânuind problemele ades cu stângăcia-mi înnăscută. Mi-am dat imediat seama că aici nu-i pot permite în nici un caz luxul ,,pasivităţii”. Deci mi-am suflecat mânecile şi m-am apucat de treabă, lucrând prin ogrăzile multor firme şi tot atât de variate ca domeniu sau specialitate până ce m-am gândit c-ar fi timpul să mă ,,şcolesc”, ajungând în cele din urmă operator multimedia.
Influenţe ale copilăriei
A.G. Copilăria ţi-a marcat mai târziu ideile şi orientările în viaţă?
S.A. Mai mult decât îmi convine uneori să o recunosc. Am rămas la fel de timid şi naiv. Condiţie însă propice pentru felul cum mi-ar plăcea să fie rânduită lumea. Bătătoresc aceleaşi cărări ca şi atunci în timpurile în care curgea cu îmbelşugare peste tot şi din toate lapte şi miere, adică laptele şi mierea totalei contopiri cu clipa minunată şi înconştientă care face aripile văzute. Acest lucru se-ntâmpla din păcate doar în copilărie, azi însă reminiscentele sunt atât de puternice încât mă mai pot adăpa din dânsele…
A.G: Crezi că locul natal poate modela omul?
S.A: Da,aşa cum cerul a modelat aripa.
A.G: Când ai început să te gândeşti la scris?
S.A: Atunci când nu se mai putea altfel. Nu ştiu dacă am năzuit spre aşa ceva, poate a fost la îndemână,poate trebuia să se întâmple. Am observat însă un lucru, că scrisul nu m-a eliberat, ci m-a ordonat într-o formă destul de plăcută şi avantajoasă contextului în care mă aflam.
Am fost speriat de potenţialul ,,literei”, de faptul cum mă pot răsfrânge şi descoperi în oglinzile ei mirifice, paralel însa cu această descoperire i-am bănuit şi laţul în care te poate prinde. Actul scrierii a reuşit să dea pe undeva un sens disperării adolescentine, deşi a accelerat într-un ritm năucitor maturitatea pe care n-o văd nici azi cu ochi prea buni…
A.G. Cum a apărut ideea să scoţi o revistă?
S.A; Revista şi munca de editor e o terapie benefică, deşi ingrată. S-a născut poate din ideea unui ,,act de identitate” firesc, din inerţia neastâmpărului;cu siguranţă însă nu dintr-un moft. E în toată înfăptuirea aceasta o convingere sinceră. Cu ani în urmă edita poetul Alexandru Lungu,stabilit din anii 1970 la Bonn, revista de creaţie ,,ARGO”. Încetarea apariţiei acestei minunate reviste a lăsat un gol resimţit de mulţi scriitori şi artişti stabiliţi dincolo de hotarele ţării. Deci iată că s-a născut şi nevoia ,,continuităţii”, prilej care a activat în mine gândul revistei ,,Galateea” şi poate chiar la modul obsesiv… doar astfel îmi poate da explicaţii, doar în acest mod pot vedea orizontul de dincolo de zidul incorsetării, în acest real prea ades coroziv şi infidel divinităţii.
Arta adevărată nu se poate coloniza, înfiera, înrobi, academiza şi nici democratiza… ea este prin felul ei ,,unică”, chiar dacă trece prin diverse ipostaze,contexte, dispoziţii ea naşte mereu un ochi care o poate înţelege,un alfabet cu care o pot citi…
Diferenţe mici
A.G: Crezi că poeţii şi scriitorii care trăiesc în Gernania se deosebesc de cei din România?
S.A. Cred că se deosebesc doar în modul secundar,la felul cum proiectează problemele universale umane asupra contextului personal sau social. Fundamentul fiind însă acelaşi ,,actul creator”.
A.G: Cum va evolua arta în următorii ani?
S.A: În momentul de faţă pare blocată în sistem,văd însa o întoarcere la un fel de ,,clasicism”,sau mai bine-zis,personal îmi doresc acest lucru.
A.G: Ce ai transmite tinerilor din România?
S.A: Un singur lucru:să conştientizeze potenţialul creativ care zace şi să-l descătuşeze fără rezerve oricât de greu ar părea. Pasiunea este totul.
