Sǎptǎmâna trecutǎ a fost o ploaie de sondaje. Dac-ar fi fost mai rǎsfirate, nu s-ar fi bǎgat de seamǎ. Dar parcǎ prea s-au pornit din senin, dupǎ douǎ luni de secetǎ. Ecranele televizoarelor au fost invadate de grafice, cifre şi (uneori) nume ale agenţiilor de opinie publicǎ. Prezentându-le ca aparţinând IRES, CSOP, Avangarde, CCSB, GS200, câteva televiziuni de ştiri ne-au spus nişte cifre.
Am spus cǎ televiziunile au prezentat “nişte cifre” şi nu rezultatele unor sondaje de opinie, pentru cǎ îndrǎznesc sǎ cred cǎ un sondaj e mai mult decât atât. El ar pretinde puţinǎ rigoare, publicarea unor minime informaţii care sǎ permitǎ interpretarea corectǎ. Ar trebui sǎ ni se spunǎ mǎcar care este populaţia pentru care este reprezentativ eşantionul, cum a fost selectat acesta, care a fost metoda de investigare, când a fost fǎcute interviurile. Şi, mai ales, care a fost întrebarea ; cǎci, dintr-o propoziţie de genul “X are Y% popularitate” nu se poate deduce mare lucru.
Este în vigoare un Cod al Audiovizualului, actualizat de CNA în 2011, care prevede în mod expres: “Prezentarea sondajelor de opinie va fi însoţită în mod obligatoriu de următoarele informaţii: a) denumirea celor care au solicitat şi a celor care au realizat sondajul; b) perioada în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată; c) dimensiunea eşantionului şi marja maximă de eroare.” Se pare însǎ cǎ nimǎnui nu-i mai pasǎ de acest cod, nici mǎcar CNA-ului, care nu s-a sesizat.
Pot înţelege cǎ cerinţele dinamicii caracteristice televiziunilor de ştiri nu permit întotdeauna înşiruirea unor detalii atât de plicticoase pentru marele public. Dar “hrǎnirea” publicului cu date golite de conţinut, care fac sǎ se confunde scena politicǎ cu clasamentul diviziei naţionale de fotbal, nu ajutǎ deloc la crearea unei minime culturi politice. Pe de altǎ parte, nu vǎd de ce, dacǎ nu existǎ motive de a ascunde ceva, nu se pot publica informaţiile complete despre un sondaj de opinie mǎcar pe paginile de internet ale televiziunilor respective.
Agenţiile de sondaje ale cǎror nume au fost invocate nu au confirmat, dar nici nu au infirmat datele prezentate. Ca excepţie, directorul grupului Avangarde a intervenit în direct la România TV, contestând veridicitatea unei pǎrţi din datele ce-i fuseserǎ atribuite. Ulterior, postul a comunicat, triumfǎtor, cǎ sondajul “a fost confirmat a doua zi şi de institutul GSS 2000”. A rǎmas în ceaţǎ întrebarea: datele fǎceau sau nu parte din sondajul Avangarde?
ESOMAR şi WAPOR, cele mai importante asociaţii internaţionale ale cercetǎtorilor de opinie şi piaţǎ, organizaţii la care sunt afiliate cele mai importante agenţii din România, au re-publicat în 2009 un set de norme pentru prezentarea rezultatelor sondajelor de opinie. Una dintre ele specificǎ cǎ “organizaţia de cercetare trebuie sǎ fie gata sǎ publice fǎrǎ întârziere comentariile sau informaţiile necesare pentru a corecta orice situaţie de raportare sau utilizare greşitǎ, atunci când acestea îi devin cunoscute”. O bunǎ practicǎ recomandatǎ de aceste norme este publicarea, pe propria paginǎ de internet a cercetǎtorului, a datelor complete ale sondajului. Faptul cǎ pânǎ astǎzi, niciunul din sondajele publicate la sfârşitul sǎptǎmânii trecute nu a apǎrut în site-urile agenţiilor de cercetare (unele dintre ele, precum IRES, de obicei foarte prompte în publicarea propriilor cercetǎri) nu poate decât sǎ mǎreascǎ suspiciunile.
Nu ştiu dacǎ, din partea televiziunilor care au difuzat avalanşa de sondaje apocrife, este vorba despre rea intenţie sau lipsǎ de profesionalism. Difuzarea aproape simultanǎ, şi ideea comunǎ (aceea cǎ actualii lideri ai principalelor partide sunt depǎşiţi – nu se ştie la ce – de alte personalitǎţi) a informaţiilor lansate pe piaţǎ ne determinǎ sǎ înclinǎm cǎtre prima ipotezǎ. Mai grav este cǎ, din acest tip de acţiuni, imaginea publicǎ a institutelor de cercetare a opiniei iese şifonatǎ şi cǎ membrii breslei nu par sǎ fie deranjaţi de acest lucru.
