31.5 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSpecialSoluţii pentru dressing

Soluţii pentru dressing

Nu întotdeauna ne permitem o cameră specială, un ­dressingroom, în care să ne păstrăm hainele şi toate accesoriile frumos aranjate.

Depozitarea în bune condiţii a hainelor devine o problemă mai ales în spaţiile mici, în care convieţuiesc mai multe persoane. Practic, orice concesie care se poate face trebuie să fie în strânsă legătură cu spaţiul disponibil şi cu nevoile fiecăruia.

Dimensiunile sunt, de regulă, condiţionate de spaţiu. Cea mai indicată este achiziţionarea unui dulap realizat la comandă, în acest fel existând posibilitatea adaptării perfecte la spaţiul disponibil. Cu o astfel de variantă se pot utiliza inclusiv spaţiile de pe colţ, cele mai puţin accesibile ori cu probleme. Sistemul de închidere al uşilor trebuie să fie cât mai uşor de manevrat şi să nu incomodeze accesul în încăpere.

Există posibilitatea alegerii unor dulapuri cu uşi din sticlă sablată, colorată, cu finisaje din ratan, loom, bambus, uşi glisante sau culisante – care au marele avantaj de a nu incomoda traficul în zonele de trecere. Uşile clasice pot fi placate cu oglindă, care conferă un efect de luminozitate camerei şi iluzia de spaţialitate.

În imaginile alăturate vă prezentăm trei variante de instalare a dressing-ului în vestibul. Toate proiectele au fost concepute înainte de începerea lucrărilor de renovare a locuinţelor şi au presupus două componente distincte. Mai întâi, a fost amenajat spaţiul în care urma să fie amplasat dulapul. În primul caz, spaţiul a fost delimitat de un panou din PAL laminat, pe care au fost montate cinci rafturi (foto 1). În celelalte două cazuri au fost realizate construcţii din gips-carton, de asemenea prevăzute cu rafturi. Diferenţa între cele două soluţii ţine de utilitatea lor: în primul caz rafturile sunt folosite pentru depozitare, în vreme ce celelalte două au doar un rol decorativ (foto 2, 3).

A doua componentă a proiectelor a constat în realizarea pe comandă a dulapurilor. Acestea au fost construite conform cu dimensiunile spaţiilor anterior amenajate, exploatând maximal capacitatea acestora de depozitare. În toate cele trei cazuri au fost folosite uşi culisante care au fost placate în ­totalitate cu oglinzi.

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite

Arsenal primește o lovitură pe piața transferurilor! Real Madrid a luat decizia în cazul lui Vinicius

Vinicius Junior este tot mai aproape să-și prelungească înțelegerea cu Real Madrid, în ciuda interesului manifestat de Arsenal.Arsenal spera să profite de faptul că...

CNAIR avertizează asupra unui site care percepe taxe cu până la 90 de euro mai mari

CNAIR precizează că portalul „evignet24.eu”, operat de compania Enternova Kft., nu figurează printre distribuitorii autorizați ai rovinieteiCompania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)...

Avertisment privind vulnerabilizarea sistemului energetic: România a închis minele de cărbune, înainte să construiască alternativa

Planul inițial prevedea înlocuirea grupurilor pe cărbune cu centrale moderne pe gaze în ciclu combinatPreședintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) susține că statul român a...
Ultima oră
Pe aceeași temă