In caz de inundatie, barajele de acumulare sunt deversate controlat, localitatile din vecinatatea barajului fiind sacrificate (nu si oamenii), pentru a opri distrugerea intregii regiuni. In caz de incendiu pe suprafete mari, vegetatia de la marginea focarului este incendiata, pentru a tine sub control incendiul si a-l opri sa se extinda intr-o asemenea masura incat sa puna in pericol casele oamenilor sau localitatile. Daca un intreg sistem economic sau financiar este in pericol de colaps, una sau mai multe companii ori banci sunt lasate sa falimenteze, pentru a putea salva sistemul.
Guvernul Boc nu trebuie sa reinventeze roata. In loc sa incerce sa salveze Oltchim cu garantii de stat de peste 500 milioane de euro, Guvernul, in calitatea sa de actionar foarte majoritar la aceasta companie, ar trebui sa ceara de urgenta insolventa, pentru a determina toate cele trei efecte esentiale ale principiului inundatiei controlate explicate mai sus. Oltchim nu este singura companie cu probleme si cu pierderi din Romania si, daca Guvernul insista in a acorda companiei Oltchim acest ajutor de stat (ilegal sau, in orice caz, greu de admis de catre Comisia Europeana), s-ar putea ca si alte zeci de companii mari sa ceara sa li se aplice acelasi tratament, ceea ce ar ridica nu numai probleme de identificare a surselor de finantare pentru asemenea ajutoare (se vede cat de priceput este Guvernul actual in asigurarea surselor de finantare pentru salarii si pensii), ci si grave acuze de concurenta neloiala in cadrul Uniunii Europene. Caci, intr-adevar, probleme au si CFR Infrastructura, si CFR Marfa, si CFR Calatori, si CNH Petrosani si multe altele. Pe de alta parte, Guvernul va trebui sa explice, dupa salvarea Oltchim, de ce salariatii, comunitatea locala din Valcea si industria orizontala din jurul Oltchim merita ajutate sa supravietuiasca crizei, in timp ce cateva sute de mii de IMM-uri, cu tot cu cele doua milioane de angajati ai acestora, nu merita acest ajutor si de ce, spre exemplu, cei 800.000-1.200.000 de someri preconizati a exista in Romania pana la finele anului electoral 2009 nu merita acest ajutor. Ca si contribuabil care face o onoare din faptul de a-si plati taxele si impozitele, eu declar ca nu sunt de acord cu aceasta discriminare si, mai mult, declar ca nu vreau ca statul roman sa foloseasca banii produsi de mine in alte scopuri decat pentru finantarea sistemului de sanatate, aparare, ordine publica si protectie sociala si a sistemului de invatamant. Chiar asa, cum ramane cu celebra majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice, impusa in Parlament chiar de cele doua partide din coalitia aflata acum la guvernare? Cum va stopa Guvernul exodul cadrelor didactice catre Occident, pe motiv de saracie? Ce raspuns ii va da Guvernul acelui parinte de copil de la tara care observa ca scoala la care invata copilul sau mai are doi profesori, dintre care unul suplinitor si altul pensionar, rechemat la "datorie"? Guvernul ar trebui sa se gandeasca, intr-un final, si la cei care platesc taxe, nu doar la eternele intreprinderi romanesti de stat, bugetofage si falimentare.
Oltchim, alaturi de alte "vedete" din topul datornicilor la stat si la bugetele de asigurari sociale, are pierderi. Acesta este un fapt. Tot un fapt este si dependenta acestor pierderi perpetue de eternul management al Oltchim (si al celorlalti colegi de top ai Oltchim). Pierderile nu pot fi stopate prin alte injectii de bani publici in aceasta caruta costisitoare, dar fudula, ci doar prin punerea Oltchim sub protectia tribunalului. Daca Oltchim are sanse sa se salveze si sa produca profit intr-un viitor cat de cat apropiat, atunci singura optiune pentru Oltchim si pentru actionarul sau majoritar este reorganizarea judiciara. La fel si pentru colegii sai de top. Datoriile imense la bugetul de stat pe care le cumuleaza aceste mari intreprinderi aflate perpetuu in dificultate (nu am facut un calcul, dar pariez ca depaseste de cateva ori bugetul necesar platii salariilor cadrelor didactice majorate cu 50%), in loc sa fie sterse sau amputate, ar putea fi, intr-un viitor previzibil, platite, in totalitate sau in parte. Pe cei ce vor un exemplu ii invit sa se informeze despre cazul RAFO Onesti. Fortat de constrangerile procedurii insolventei, actionarul majoritar al RAFO a achitat statului roman, prin ANAF, in cursul anului 2007, suma de 350 milioane de euro. De euro, nu de lei vechi.
Stimate dle prim-ministru, cu smerenie va spun: iata de unde puteti lua bani pentru a finanta cheltuielile bugetare si iata cam cum puteti salva economia romaneasca.
Gheorghe Piperea este avocat si conferentiar la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti.
