29.5 C
București
duminică, 2 iunie 2024
AcasăSpecialSlujbă pentru eroii anticomunişti

Slujbă pentru eroii anticomunişti

Osemintele a doi luptători anticomunişti vor fi reînhumate, sâmbătă, după ce au fost scoase la lumină, în urmă cu o lună, de arheologii Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului, la marginea satului Sântejude-Vale din Cluj. Ioniţă Măhălean şi Ioan Moldovan, care aveau 57, respectiv 22 de ani, au fost ucişi de Securitate în anul 1949.

Eroii din Garda regelui Mihai

“Cei doi pe care i-am găsit fac parte dintr-o organizaţie numită „Garda regelui Mihai”. Era o organizaţie care abia se constituise, nu avuseseră nici o acţiune împotriva autorităţilor statului, nici nu prea aveau arme, dar aici intenţia a fost pedepsită ca şi exemplu. Vroiau să sperie satul, ca oamenii să predea cotele, să se înscrie în colectiv”, a explicat istoricul Marius Oprea, la deshumarea celor doi. În apropierea gropii acestora, în urmă cu un an a fost descoperit Simion Mureşan, un alt sătean împuşcat în acea zi de octombrie, şi care încercase să-i adăpostească pe Măhălean şi Moldovan. Rămăşiţele pământeşti ale celor doi luptători anticomunişti vor fi înmormântate creştineşte, iar slujba va fi oficiată chiar de nepotul lui Simion Mureşan, părintele Aurel Mureşan, protopop ortodox de Gherla. Ceremonia religioasă va avea loc la exact 61 de ani de la moartea celor doi, care au fost împuşcaţi, unul în cap, celălalt în burtă, în 5 octombrie 1949. Slujba religioasă de înmormântare va avea loc la biserica ortodoxă din satul Sântejude-Vale, în prezenţa localnicilor, a rudelor şi urmaşilor.

Cele mai citite

Arhiepiscopia Romano-Catolică organizează o procesiune care celebrează Taina Sfintei Euharistii

Arhiepiscopia Romano - Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care...

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți în acest weekend pe litoralul românesc

Peste 30.000 de turiști sunt prezenți in acest weekend pe litoralul românesc, gradul de ocupare a hotelurilor fiind de peste 60%. Secretarul general al...

Câte statui ale Ungariei a ridicat, din bani publici, Ilie Bolojan la Oradea

Baronul liberal de Oradea, Ilie Bolojan, în prezent președinte al Consiliului Județean Bihor, a ajuns mare vedetă națională când a demontat statuia lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă