12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSkyTower a fost vizitat de peste 6.000 de bucureşteni în mai puţin...

SkyTower a fost vizitat de peste 6.000 de bucureşteni în mai puţin de 2 luni

SkyTower, cea mai înaltă clădire din România, s-a deschis pentru publicul larg la începutul lunii august. De atunci şi până acum, peste 6.000 de oameni au urcat la etajul 34 al clădirii. Datorită numărului mare de cereri, organizatorii SkyTower Open Doors au anunţat prelungirea perioadei de vizitare a clădirii cu încă o lună, până la finalul lunii octombrie. Între orele 17.00-21.00, oricine doreşte are şansa să urce la etajul 34 al celei mai înalte clădiri din România.

Raiffeisen Property International a pregătit un etaj întreg dedicat artei. Este vorba de expoziţia de pictură şi grafică „Retrospect“, realizată de artistul Liviu Mihai. Expoziţia conţine un set de tablouri din trei proiecte ale artistului care au fost create timp de trei ani: African Spirit 2011, F-line 2012, DressUPinArt 2013. „Am ales să aduc expoziţia în SkyTower Bucharest pentru că este un spaţiu nonconformist şi generos, în care oamenii se simt altfel având parte de o panoramă specială. Arta plastică contemporană se expune şi iese la rampă în afara galeriei sau muzeului şi surprinde privitorul cu prezenţa în locuri inedite“, spune Liviu Mihai. De asemenea, bucureştenilor li se pun la dispoziţie telescoape pentru a putea observa principalele atracţii ale Capitalei. La finalul turului, vizitatorii pot lăsa un mesaj într-o urnă special amenajată, iar bileţelul va fi purtat deasupra Bucureştiului de un balon.

Tot până la sfârşitul lunii octombrie, corporatiştii sunt îndemnaţi la relaxare într-un spaţiu în care în mod normal sunt amenajate birouri. În zilele de joi, după ora 17.00, angajaţilor corporate li s-a pregătit un etaj întreg pentru distracţie. SkyPlay este spaţiul de joacă pregătit special pentru ei de către proprietarii clădirii. Aceştia vor avea ocazia să îşi exerseze abilităţile, să se întreacă în curse de maşini cu telecomandă, să joace ping-pong, fussball sau jocuri pe consolă.

În luna septembrie, SkyTower a fost şi gazda evenimentului organizat de către Romania Green Building Council, care a aniversat 5 ani de activitate. Aproximativ 100 de invitaţi au avut prilejul să facă schimb de idei şi să discute despre evenimentele şi programele sustenabile dezvoltate de-a lungul acestor ani. Tot aici au fost prezentate următoarele direcţii pe care asociaţia doreşte să le exploreze mai departe.

Încă de la început, turnul de pe Barbu Văcărescu, care are o suprafaţă totală închiriabilă de 41.200 mp, a impresionat prin modalitatea în care a fost construit. Finalizată într-un ritm-record de construcţie de numai cinci zile pe etaj, clădirea a devenit un punct de reper pentru zona de nord a Capitalei.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă