4 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialSituație ÎNGRIJORĂTOARE în rândul tinerilor. Numărul persoanelor fumătoare a crescut

Situație ÎNGRIJORĂTOARE în rândul tinerilor. Numărul persoanelor fumătoare a crescut

Ministerul Sănătăţii a lansat, marţi, campania naţională de informare privind efectele nocive ale tutunului, în contextul în care numărul fumătorilor a crescut în ultimii trei ani, în special în rândul tinerilor, informează Mediafax.

Campania naţională de informare „Spaţii publice fără fumat” are ca obiectiv creşterea gradului de informare în rândul populaţiei cu privire la efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii generale.

Citește și: STUDIU: Renunțarea la fumat poate duce la pierderea în greutate

Secretarul de stat Alin Ţucmeanu a declarat că Ministerul Sănătăţii a refinanţat în 2014 programul „Stop Fumat”, prin care toţi fumătorii care doresc să combată această dependenţă beneficiază de tratament gratuit. El a precizat că o altă modalitate de combatere a depedenţei de tutun este interzicerea fumatului în spaţii publice.

„Susţin iniţiativa de modificare a Legii nr. 349/2002, care interzice total fumatul în spaţiile publice”, a spus Alin Ţucmeanu.

În contextul discuţiilor recente privind impactul pe care reducerea consumului de tutun l-ar putea aveam asupra bugetului de stat, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, a subliniat faptul că „sănătatea populaţiei nu are preţ”, combaterea dependenţei de nicotină fiind, în opinia sa, mai importantă decât ponderea la bugetul de stat a taxelor şi accizelor aplicate produselor din tutun.

„Alături de Ministerul Sănătăţii, am desfăşurat acţiuni de control comune, soldate cu sancţiuni şi amenzi. În perioada 2011-2014, au existat 2.352 sancţiuni, dintre care 211 au constituit avertismente, iar 2.141 amenzi contravenţionale. (…) Consider că este de bun augur aprobarea proiectului de lege care vizează interzicerea totală a fumatului în spaţiile publice, având în vedere practica europeană”, a spus Paul Anghel.

Campania a fost lansată în contextul în care, în România, numărul tinerilor cu vârste între 15 şi 39 de ani care fumează a crescut cu 5% în anul 2014 comparativ cu 2011, deşi la nivelul Uniunii Europene trendul a fost descendent, potrivit Eurobarometrului „Atitudinile europenilor faţă de tutun şi ţigări electronice”.

„Faţă de anul 2011, (în ţara noastră, n.r.), prevalenţa fumatului a scăzut cu 3%, realitate care se va reflecta în indicatorii epidemologici ai unor boli precum astmul bronşic şi afecţiunile cardiace”, a declarat doctorul Laura Magda Ciobanu, expert al Ministerului Sănătăţii pentru controlul tutunului la Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

România se situează în continuare pe locul al doilea, după Grecia, în ceea ce priveşte ponderea populaţiei afectate de expunerea la fumul de ţigară în spaţiile publice şi are rata cea mai mare de expunere din spaţiul comunitar la reclame care au ca temă consumul de tutun.

Un alt aspect îngrijorător subliniat de statisticile europene este faptul că, în România, populaţia cu venituri scăzute, care are dificultăţi în a-şi plăti facturile, a înregistrat un număr mai mare de fumători în anul 2014, faţă de 2011, în timp ce în ţările europene, procentul fumătorilor în rândul acestei categorii sociale a scăzut.

Totodată, numărul românilor care au încercat să se lase de fumat a scăzut cu 11% în anul 2014, faţă de 2011, în contextul în care celelalte state membre UE înregistrează un trend ascendent.

„În ceea ce priveşte renunţarea la fumat, ne putem adresa tinerilor pentru ca aceştia să nu înceapă să fumeze, însă costurile mai mari, în sistemul medical, sunt generate de fumătorii adulţi”, a mai spus doctorul Laura Magda Ciobanu.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, peste 10% din chetuielile cu bolnavii de cancer (74.829.631 lei) au fost pentru diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu cancer pulmonar, afecţiune asociată în mod frecvent cu dependenţa de tutun.

Campania de informare „Spaţii publice fără fumat”, derulată de Ministerul Sănătăţii, beneficiază şi de susţinerea societăţii civile, prin implicarea Asociaţiei Tinerii Uniţi, care s-au angajat în lupta pentru „o Românie care respiră”. În prezent, în România sunt 57 de medici din 20 de judeţe implicaţi în programul „Stop Fumat”.

În luna aprilie, peste 100 de organizaţii nonguvernamentale au iniţiat Coaliţia „România respiră”, care susţine interzicerea totală a fumatului în spaţii publice închise, în parcuri şi în locuri unde se practică sportul.

Iniţiatorii Coaliţiei „România respiră” – organizaţii neguvernamentale din domeniul tineretului, al protecţiei copilului şi sănătăţii, profesionişti din domeniul medical şi academic, personalităţi publice şi lideri de opinie – arătau atunci că scopul iniţiativei civice este „protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, precum şi prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei, cu o atenţie specială acordată tinerilor”.

Coaliţia a lansat şi un manifest, în care a arătat că România este, în prezent, deţinătoarea unor recorduri negative în ceea ce priveşte protejarea faţă de fumul de tutun în spaţiile publice.

„În condiţiile în care în România peste 73 la sută dintre adulţi nu fumează şi o bună parte dintre ei suferă şi mor prematur din cauza unor boli cauzate de fumat, se impune o lege protectivă faţă de expunerea la fum de tutun. Cerem Parlamentului, Guvernului şi Preşedinţiei să sprijine acest demers de sănătate publică de o importanţă vitală pentru viitorul nostru şi al tinerei generaţii şi să redăm împreună României imaginea «clară» pe care o merită”, declara atunci preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, Florin Mihălţan.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă