14.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialSistemul Solar ar mai putea avea o planetă, de zece ori mai...

Sistemul Solar ar mai putea avea o planetă, de zece ori mai mare ca Terra

Sistemul Solar ar putea să includă o a noua planetă, de 10 ori mai mare decât Terra şi care s-ar afla dincolo de orbita lui Neptun, informează Reuters, citat de Mediafax.

Studiul în acest sens a fost realizat de cercetătorii americani și a fost publicat miercuri.

Simulările computerizate arată că această planetă misterioasă, dacă există cu adevărat, ar orbita în jurul Soarelui la o distanţă de 50 de ori mai mare decât distanţa dintre astru şi Terra, au precizat cercetătorii de la California Institute of Technology din Pasadena (Caltech).

Deocamdată, planeta respectivă nu a fost observată în mod direct.

"O parte substanţială a Sistemului Solar aşteaptă să fie descoperită, iar acest fapt este foarte interesant", a spus astronomul Mike Brown, coordonatorul acestui studiu, publicat în Astronomical Journal.

Mike Brown şi astronomul Konstantin Batygin, care lucrează tot la Caltech, au fost la început sceptici în privinţa posibilităţii ca o planetă atât de mare să fi scăpat până acum capacităţii oamenilor de a detecta corpuri cereşti în interiorul Sistemului Solar.

Însă ei au calculat, prin simulare computerizată, efectele gravitaţionale pe care le-ar avea această planetă ipotetică asupra mai multor corpuri cereşti cunoscute, aflate în acea regiune a Sistemului Solar, şi au găsit o potrivire aproape perfectă a datelor.

Acelaşi model computerizat a "prevăzut" locurile în care s-ar afla şi alte obiecte cereşti dincolo de orbita planetei Neptun, într-o regiune cunoscută sub denumirea "Centura Kuiper". Acele obiecte cereşti erau deja evidenţiate într-o serie de analize şi cercetări anterioare.

Un studiu realizat anterior de Mike Brown a ajutat Uniunea Astronomică Internaţională să stabilească faptul că Pluto nu este cea de-a noua planetă din Sistemul Solar, clasând-o în categoria "planetelor pitice", după descoperirea altor corpuri cereşti, de dimensiuni apropiate şi acoperite de gheaţă, dincolo de orbita planetei Neptun.

"Toţi acei oameni care s-au supărat atunci când au aflat că Pluto nu mai este o planetă pot să se simtă încântaţi de acum înainte, pentru că acolo, în spaţiu, există o altă planetă, care este reală şi care aşteaptă să fie descoperită", a spus Mike Brown.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bugetul Agriculturii, suplimentat cu un miliard de lei pentru subvenţiile fermierilor. Barbu: plăţile, de săptămâna viitoare

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, suplimentarea cu un miliard de lei a bugetului Ministerului Agriculturii pentru plata subvenţiilor de 100 de euro...

Peste 1000 de candidați au promovat primele runde ale Concursului național organizat de ANFP

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a publicat rapoartele finale ale Concursului național extins. Primele runde, desfăşurate în perioada februarie – aprilie 2024, au...

Rețelele Politice ale lui Nicușor Dan: Influența USR în Primăria București

În mandatul lui Nicușor Dan ca primar al Capitalei, bucureștenii nu au avut parte de proiectele și investițiile necesare pentru rezolvarea problemelor locale. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă