Nu mică trebuie să fi fost mirarea unui grup de activişti sirieni când au primit, în luna martie a anului trecut, un bilet scris de mână de către un prieten care lucra pentru administraţia siriană. Pe bucăţica de hârtie se aflau două adrese de mail – [email protected] şi [email protected] – şi parolele acestora. Posesorii adreselor? Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, şi soţia sa, Asma. În următoarele luni, activiştii au urmărit schimburile de mailuri de pe cele două conturi – iar la începutul acestei săptămâni, după ce serviciile de securitate siriene au descoperit că adresele nu mai erau sigure şi le-au blocat, fişierele care conţineau peste 3.000 de mailuri au fost puse la dispoziţia cotidianului The Guardian. Jurnaliştii britanici care au verificat mesajele sunt de părere că nu este vorba de un fals – unele dintre ele incluzând fotografii de familie ale cuplului Assad, precum şi o înregistrare video a unei petreceri dată de părinţii soţiei dictatorului. Imaginea cuplului prezidenţial care reiese din mesaje este cea a unei perechi îndrăgostite, dar complet ruptă de realitatea care o înconjoară.
Dictatorul şi consilierii săi
Printre partenerii de discuţie ai lui Bashar al-Assad se numărau atât cele două consiliere de imagine ale sale, Sheherazad Jaafari şi Hadeel al-Al, cât şi diverse persoane apropiate de elita politică din Iran. Una dintre acestea, omul de afaceri libanez Hussein Mortada, l-a rugat pe Assad în decembrie 2011 să nu mai declare că Al Qaeda este implicată în anumite acţiuni antiguvernamentale; conform lui Mortada, părerea sa era împărtăşită de lideri ai Hisbollahului din Liban şi de persoane influente din Iran – şi poate fi văzută ca un ordin al Teheranului. De asemenea, Hadeel al-Al l-a rugat pe Assad să folosească un limbaj „puternic şi violent” la adresa amestecului altor state în politica internă a Siriei – spunându-i preşedintelui că consilierul politic al ambasadorului Iranului la Damasc este şi el de această părere.
Un alt consilier al lui Assad, Khaled al-Ahmed, i-a adus acestuia la cunoştinţă că mai mulţi reporteri europeni se află în oraşele rebele Homs şi Idlib – şi a cerut preşedintelui, în noiembrie 2011, „să strângă laţul şi să înceapă operaţiunea de restaurare a controlului asupra celor două oraşe”, relatează The Guardian.
Mobila se cumpără la Londra, bijuteriile la Paris
Însă ce surprinde nu sunt schimburile de mailuri cu consilierii (de altfel, este de aşteptat ca până şi un dictator să fie interesat de imaginea pe care o proiectează peste graniţele ţării), ci cele care arată interesele personale ale lui Assad şi ale soţiei sale – şi aparenta lipsă de interes a acestora pentru situaţia din ţară.
Astfel, principala preocupare a „primei doamne” a Siriei pare să fi fost, în timp ce armata bombarda populaţia civilă din mai multe oraşe, achiziţia de produse de lux. În iunie 2011, Asma Assad cumpăra, prin internet, o vază în valoare de 4.155 de dolari de la magazinul londonez Harrods – bucurându-se că a obţinut o reducere de 15%. O lună mai târziu, un văr al său comanda pentru ea patru coliere de la un bijutier din Paris („unul din turcoaz cu diamante galbene, unul din onix negru, unul din ametist cu diamante albe”, ceruse doamna Assad, încheind mailul cu menţiunea „nu vă faceţi griji, noi suntem foarte bine!”). Câteva zile mai târziu, Asma comanda, tot din Paris, candelabre, mese şi suporturi pentru lumânări în valoare de 15.000 dolari, iar în ianuarie 2012, o firmă britanică îi trimitea o masă fabricată la comandă, care costa 9.800 dolari. La începutul lunii februarie, în timp ce zeci de civili erau ucişi zilnic la Homs de către armată, Asma o anunţa, entuziasmată, pe o prietenă de apariţia noii colecţii de pantofi ai designerului francez Christian Louboutin – la preţuri de până la 6.000 de dolari.
Pasiunile preşedintelui par să fie mai puţin costisitoare decât cele ale soţiei sale – cumpărăturile acestuia reducându-se, în mare parte, la achiziţionarea de jocuri şi aplicaţii pentru iPadul său. Dacă preşedintele pare să nu fi avut prea mult timp pentru lecturi (conform The Guardian, singura carte cumpărată de acesta a fost biografia lui Steve Jobs), totuşi colecţia de cântece cumpărate de pe iTunes este pe cât de mare, pe atât de eclectică: de la cântăreţul american de R&B Chris Brown la formaţia britanică de new wave New Order sau la un album-tribut cu piese ale lui Cliff Richard, gusturile lui Assad par să fie neaşteptat de diverse.
Chiar şi muzica country apare pe lista sa – şi anume piesa „God Gave Me You”, interpretată de Blake Shelton. Assad i-a trimis cântecul Asmei pe 5 februarie 2012 – ziua în care a armata a dezlănţuit un atac puternic asupra oraşului Homs. Jurnaliştii de la Guardian remarcă un pasaj din text, „Tu stai aici lângă mine, privind cum trece furtuna” – şi se întreabă dacă nu cumva Assad a ales cântecul şi din cauza versurilor. Acest lucru nu se poate exclude – iar Assad pare într-adevăr să fie, în felul său, un romantic: ca răspuns la un mail din 6 iulie, în care Asma în anunţa că va veni acasă în jurul orei 17, Assad i-a scris „faptul că tu îmi spui unde vei fi este cea mai bună reformă pe care o poate avea orice ţară; o să o adoptăm în locul legilor stupide despre partide, alegeri, media…”.
Conform postului de televiziune Al Jazeera, în aceeaşi zi trupele guvernamentale siriene ucideau 22 de persoane şi răneau alte 80 într-un asalt asupra oraşului Hama.