Stefan Caraman este un autor care s-a facut cunoscut dupa 1989 prin proza scurta si mai ales prin dramaturgie, ambele incisive, antiretorice, mizand pe o anumita violenta a limbajului, dar evitand excesele. In ciuda aspectului sau temperamental, scriitorul este un cerebral care calculeaza atent efectele literaturii sale asupra cititorilor.
Fara sa faca metafizica si chiar enervat pe alocuri de o asemenea atitudine, el s-a apropiat de realitate printr-un fel de metoda a fragmentarismului sau chiar a dezintegrarii. O buna dovada a acestui gen de literatura o reprezinta ultimul sau volum de proza scurta, Rudi si alte cioburi de singuratate, aparut la editura Compania, o editura care stie in ce investeste. Alegerea lui Stefan Caraman nu este, de aceea, deloc intamplatoare. Acolo unde a publicat acum vreo patru ani Petre Cimpoesu, unde a fost reeditat Mircea Nedelciu, unde scriitori din SUA, Constantin Eretescu si Alexandru Tarziu, au publicat, la randul lor, carti inteligente si bine scrise, vine acum tulceanul Caraman impetuos, avantat, spargand oglinda stendhaliana si oferindu-ne o imagine sincopata despre lumea in care traim.
Personajul sau Rudi este de fapt un alter ego. Apare in mai toate povestirile si are atat conditia victimei, cat si pe cea a calaului, daca acest termen nu e prea dur.
De fapt, autenticitatea este principala calitate a prozei scurte abordate de Stefan Caraman, o abordare indrazneata fiindca, spus pe sleau, cine mai scrie acum la noi proza scurta? De exemplu, textul Poveste intr-o gara are un debut mai mult decat banal, dar, imediat dupa primele pagini autorul se incalzeste si-l trage pe cititor in miezul unui erotism intens. Stefan Caraman nu a fost atras de pornografie sau, daca a facut asa ceva, a fost ceva pasager. Pe el il facineaza insa un fel de psihologie a limitei, starea omului strans cu usa, care la presiune incepe sa se confeseze sau sa se analizeze. Adina Keneres recomanda cartea cu multa caldura, nu doar fiindca ii este editor si deci este interesata ca volumul sa fie vandut, dar si fiindca ii place acest gen de proza facut de catre un autor despre care spune ca a parasit conditia „demodatului literator” si a intrat in pielea „pragmaticului cu har”. Nici sentimental, nici peisagist, Stefan Caraman are propria viziune asupra orasului si a persoanei sale fizice, obtinand efect estetic maxim din asemenea randuri: „Rudi tocmai se bucura de un tratament stomatologic soft. Cu pichamerul. Ciocanul lovea ritmic intr-un molar decadent, iar molarul se largea ca o gura de canal. In canal curgeau linistit si misterios, ca dintr-un cos de pe fata unei adolescente indragostite de profesorul de flaut, reziduurile menajere ale orasului iar in adancul lor se ascundeau mici vietati monstruoase, necunoscute inca, care papau numai barbati de varsta a treia si cu venituri mici. Ce mai putem spune despre acest tur de forta, un mic delir care ni-l infatiseaza pe autor drept un sarcastic incurabil? Prin acest volum editura Compania ne dovedeste care ii sunt preferintele literare.
