6.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialSindicalistul Liviu Luca, trimis în judecată pentru delapidare şi spălare de bani

Sindicalistul Liviu Luca, trimis în judecată pentru delapidare şi spălare de bani

Sindicalistul Liviu Luca a fost trimis, miercuri, în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti alături de alţi şapte inculpaţi, într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, între care constituire de grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în acest dosar Luca este acuzat că şi-a însuşit în mod fraudulos fonduri din patrimoniul PSV Company pentru construirea unui ansamblu de locuinţe. 

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei inculpaţii Sorin Mihai, Radu Florea, Gheorghe Stan, Gheorghe Şupeală, Zizi Anagnastopol, Mircea Băicoianu şi Nicolae Sprinţaru, acuzaţiile fiind cele de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani. 

Procurorii spun că, în perioada anilor 2005 – 2009, Liviu Luca a iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta Petromservice SA) pentru ca acestea să fie folosite pentru construirea "Ansamblului de locuinţe şi anexe gospodăreşti' situat în Păuleşti, judeţul Prahova. 

La grupul infracţional au aderat şi inculpaţii Zizi Anagnastopol, director economic în cadrul SC PSV Company SA, Sorin Mihai, director general, Gheorghe Şupeală, director general, Gheorghe Stan, director economic în cadrul SC Edilconst SA, şi Radu Florea, director general al societăţii. 

"S-a reţinut că inculpatul Luca Liviu a putut desfăşura activitatea infracţională datorită faptului că acesta controla atât Asociaţia Salariaţilor din cadrul SNP Petrom S.A., precum şi SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), fiind lider de sindicat (FSLI Petrom), Preşedinte al Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, respectiv reprezentant al acţionarului majoritar în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor al SC PSV Company SA (fostă SC Petromservice SA)", se arată în documentul citat.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 17.07.2005 – 27.02.2009, reprezentanţii SC PSV Company SA, prin Zizi Anagnastopol, Sorin Mihai şi Gheorghe Şupeală, au virat în mod nelegal către SC Edilconst SA, în interesul lui Liviu Luca, suma de 14.649.762,73 lei, reprezentând lucrări de construcţii executate la "Ansamblu sediu social şi anexe SC Profesional Corpconsult SA – Păuleşti' – Păuleşti'. În acest fel, PSV Company a fost prejudiciată cu suma de 14.649.762,73 lei. 

"De asemenea, s-a reţinut că membrii grupului infracţional, prin actele ulterioare pe care le-au îndeplinit, au încercat să disimuleze faptul că inculpatul Luca Liviu este adevăratul beneficiar al construcţiei", spun procurorii. 

Inculpatul Mircea Băicoianu este acuzat că în perioada 2007-2009, în calitate de director al Diviziei Construcţii din cadrul SC PSV Company SA, a contribuit la delapidarea sumei de 7.489.143,88 lei din bugetul societăţii, în interesul lui Liviu Luca. 

Concret, contribuţia lui a constat în avizarea unui număr de 33 facturi fiscale şi ulterior achitarea contravalorii acestora către societatea care a executat lucrările de construcţii la 'Ansamblul sediu social şi anexe SC profesional Corpconsult SA – Păuleşti', al cărui adevărat beneficiar a fost Luca. 

Conform comunicatului, în sarcina inculpatului Nicolae Sprinţaru s-a reţinut că, în perioada 30.03.2007-30.06.2008, în calitate de economist în cadrul SC PSV Company SA, a avizat în mod nelegal şi fără niciun document justificativ 21 facturi fiscale în valoare de 4.187.340,78 lei. Facturile în cauză erau emise de către societatea care a executat lucrările de construcţii la 'Ansamblul sediu social şi anexe SC Profesional Corpconsul SA – Păuleşti'. 

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Prahova, iar procurorii au dispus măsuri asigurătorii în cauză. 

Liviu Luca a fost reţinut în luna februarie, în urma unor percheziţii, însă instanţa nu a admis propunerea DIICOT de arestare preventivă, plasându-l pe inculpat sub control judiciar.

Cele mai citite

Andreea Bănică, rugată de un ospătar să părăsească localul. „Penibil”

Andreea Bănică a trăit o experiență neplăcută la un restaurant renumit din București, care a lăsat-o complet surprinsă. Andreea Bănică, dată afară dintr-un restaurant Vedeta,...

Seară regală pentru Corpul Diplomatic. Majestatea Sa Margareta a României: Țara noastră rămâne puternică/Țara noastră va rămâne fidelă alianțelor sale

Majestatea Sa Custodele Coroanei a găzduit în Sala Tronului de la Palatul Regal marți, 10 decembrie 2024, seara anuală dedicată Corpului Diplomatic acreditat...

Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, însărcinată din nou cu Alex Dobrescu

Cristina Cioran, fosta prezentatoare TV în vârstă de 47 de ani, a surprins pe toată lumea anunțând că este din nou însărcinată, de data...
Ultima oră
Pe aceeași temă