12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep, după înfrângerea de la Roland Garros: „Îmi pare rău că...

Simona Halep, după înfrângerea de la Roland Garros: „Îmi pare rău că nu am putut să câștig” | EXCLUSIV ROMÂNIA LIBERĂ

Simona Halep a pierdut sâmbătă a doua sa finală de la Roland Garros, după eșecu din 2014 din fața Mariei Șarapova. Românca a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko, a câștigat primul său grand slam, la doar 20 de ani și la primul său turneu la seniori. Simona Halep a acordat, pentru România liberă, un scurt interviu, după meci.

România Liberă: Bună seara Simona. Să știi că nu e nimeni supărat pe tine. Sincer! Nu e nimeni trist în România…

Simona Halep: (râde) Eu sunt! Și cred că este de ajuns…

Românii sunt mândri că i-ai făcut părtași la o mare sărbătoare,  la o zi mare pentru tine și pentru sportul românesc…

Îmi pare rău că nu am putut să câștig. Probabil că îi făceam și mai bucuroși!

Ești printre puținii sportivi care practică un sport individual și care reușesc să deplaseze publicul; în general lumea se agită dupa sporturi de echipă. Nu e ușor să strângi atâția fani!

Îi simt aproape și le mulțumesc pentru asta. E un lucru deosebit, așa este! Probabil că nu am fost pregătită emoțional însă voi merge mai departe și sper să am cât mai multe momente de acest fel. Din păcate ăsta este sportul și sunt tristă pentru ce s-a întâmplat astăzi… dar merg înainte! 


Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep: Poate să plece spre România cu capul sus

„Va fi dificil de depășit momentul acesta, cu siguranță, dar cred că se va regrupa și va fi o jucătoare mai bună după această experiență. A avut un sezon de zgură minunat dar lung… De abia așteaptă să ajungă acasă. Va fi obosită, dar e o ocazie excelentă pentru ea să-și încarce bateriile, să petreacă ceva timp acasă și sper că românii o vor susține.”

Foto Paul Cozighian

Cele mai citite

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Guvernul n-are bani pentru Memorialul rezistenței anticomuniste

Guvernul României subvenționează cu un miliard de lei canalele de streaming Netflix și Disney – adică 200 milioane de euro – dar nu are...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă