18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep dorește adversare puternice

Simona Halep dorește adversare puternice

Simona Halep, locul 2 WTA, a oferit un interviu înaintea debutului la turneul de la Sydney, referindu-se la accidentarea care a obligat-o să se retragă de la Brisbane.  Ea a declarat înaintea primului său meci din 2016: “Vreau să am parte numai de înfruntări grele la Sydney, să fiu pregătită pentru Australian Open“.

Simona a explicat că starea sa fizică s-a îmbunătățit foarte mult și speră să aibă parte la Sydney numai de meciuri grele, pentru a fi pregătită pentru primul Grand Slam al anului, Australian Open. „Mă simt mai bine, mult mai bine decât la Brisbane. Am făcut tratament, am avut și o mică pauză, iar acum mă simt mult mai bine și sper să fiu 100%, să pot juca. Vreau să am meciuri grele, ca să mă obișnuiesc. Sunt pregatită pentru acest turneu din punct de vedere mental, sper să fiu și din punct de vedere fizic. Nu e ușor să începi anul cu un Grand Slam, pentru că venim toate după două luni de pauză. Dar ar trebui să fim obișnuite.  Am avut rezultate bune în Melbourne, sper să ajung din nou în sferturi.  Știu că fiecare meci va fi foarte greu, trebuie să fiu concentrată și să încerc să dau ce am mai bun“, a spus Simona Halep.

Cap de serie nr. 1 și exceptată de la primul tur, jucătoarea româncă de tenis Simona Halep și-a aflat ieri  adversara în optimile de finală ale Turneului de 687.900 dolari, aceasta fiind Caroline Garcia (Franța), care a dispus în turul inaugural, cu 7-6 (4), 6-4, de compatrioata sa Kristina Mladenovic. Halep și Garcia (22 de ani, nr. 34 WTA) nu s-au mai întâlnit până acum în turnee.

Alte rezultate din turul inaugural la Sydney:

Karolina Pliskova (Cehia/N.5) – Ana Ivanovic (Serbia) 6-4, 6-2

Svetlana Kuznețova (Rusia) –Tammi Patterson (Australia) 6-2, 6-0

Jelena Jankovic (Serbia) – Coco Vandeweghe (SUA) 6-3, 6-4

Țvetana Pironkova (Bulgaria) – Lesia Țurenko (Ucraina) 7-6 (8/6), 6-2

Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia) – Timea Bacsinszky (Elveția/N.6) 1-6, 6-1, 6-3    

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...
Ultima oră
Pe aceeași temă