Indicii bursieri au atins noi minime ale anului, astfel indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti, a scazut in 2008 cu 35,88% pana la valoarea de 6.299,63, iar indicele compozit, BET-C, a pierdut 32,59% pana la cotatia de 4.493,32. Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF), a pierdut in acest an 43,09% din valoare pana la cotatia de 44.767,62, iar capitalizarea bursiera a ajuns la 29,445 miliarde de euro.
“Scaderi de amploare si in prima zi din iulie, SIF-urile fiind, la fel ca si in ultimele sedinte, printre cele mai afectate, la inchidere acestea marcand pierderi medii de aproape 3,3%, pe deprecieri generale de 3,1%. Incepand de astazi, avem doi noi indici, unul care include cele mai lichide 25 de societati listate, BET-XT, care a inregistrat o scadere de peste 3% si al doilea, BET-NG care include societati care activeaza in domeniul energetic si al utilitatilor, acesta depreciindu-se cu 3,3%. Valoarea totala tranzactionata a fost de 20,2 milioane de lei, din care 0,2 milioane de lei reprezinta tranzactii futures”, considera analistii de la Prime Transaction.
Cele mai lichide titluri din piata, au fost, pe tot parcursul zilei, SIF-urile, pe primul loc situandu-se titlurile SIF Moldova (SIF2) cu 4,3 milioane de lei. Cursul s-a stabilit la 1,8700 lei/actiune dupa o scadere de 2,1%. Cele mai mari deprecieri au fost inregistrate de titlurile SIF Muntenia (SIF4), de 4,8% pana la 1,3900 lei/actiune si titlurile SIF Transilvania (SIF3), de 4,3% pana la 1,3300 lei/actiune.
In sectorul bancar, titlurile emise de Banca Transilvania (TLV) au inchis la minimul zilei, de 0,3650 lei/actiune, cu 3,4% sub pretul de referinta. Pe scadere au inchis si titlurile BRD, de 1,6% pana la 19,0000 lei/actiune, dar si titlurile Erste Bank (EBS), de 2,9% pana la 138,6000 lei/actiune.
Titlurile SSIF Broker Cluj (BRK) s-au depreciat cu 8,8% pana la un curs de 0,6250 lei/actiune in urma incarcarii actiunilor rezultate din majorarea de capital social.
O scadere semnificativa a fost inregistrata si de titlurile Azomures (AZO), care au pierdut aproape 10,9% pana la 0,5750 lei/actiune, pe un rulaj de peste 0,3 milioane de lei.
In sectorul petrolier, titlurile Petrom (SNP) au scazut cu peste 3% pana la 0,4490 lei/actiune, iar titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au depreciat cu 2,3% pana la 0,0518 lei/actiune.
In segmentul Rasdaq, valoarea totala tranzactionata a fost de 8,8 milioane de lei (2,4 milioane de euro), din care 5,7 milioane de lei reprezinta tranzactii cu actiuni Prospectiuni Bucuresti (PRSN). Astfel, inca de la deschidere, un pachet continand peste 7,78 milioane de actiuni, echivalentul la aproape 1,1% din capitalul social al companiei, a fost transferat la maximul de 0,7000 lei/actiune, cu 16,7% peste pretul de referinta. La inchidere, cursul s-a stabilit la 0,5950 lei/actiune dupa o scadere de 0,8%.
Indici % zi % 2008
BET 6.299,63 -3,12% -35,88%
BET-C 4.493,32 -3,11% -32,59%
BET-FI 44.767,62 -3,25% -43,09%
BET-XT 699,91 -3,04% -40,10%
BET-NG 807,1 -3,28% -35,85%
www.primet.ro
Top 5 scaderi la BVB
1. UCM Resita -14,29%
2. Mechel Targoviste -13,33%
3. Azomures Targu Mures -10,85%
4. Turbomecanica Bucuresti -10,14%
5. Banca Comerciala Carpatica-9,50%