29 C
București
sâmbătă, 28 mai 2022
AcasăSpecialSibiul, sub semnul rock-ului si al modei

Sibiul, sub semnul rock-ului si al modei

» In plin sezon al concediilor, la Sibiu, cultura face casa buna cu sportul, moda, muzica rock si concertele simfonice.

» Festival al traditiilor si culturii evreiesti, "Eurojudaica 2007", organizat in a doua jumatate a lunii iunie la Sibiu

» Luna iunie se incheie cu o parada de moda italieneasca, iar iulie se deschide cu Festivalul de Interpretare Pianistica "Carl Filtsch".

 

Pana cand luna iulie va aduce evenimente culturale de tinuta academica (sa amintim aici doar Festivalul de Interpretare Pianistica "Carl Filtsch" sau o noua reprezentatie cu "Romania povestilor albastre"), luati-va haina de piele neagra, puneti-va lanturile si bocancii si apasati pedala de acceleratie: in iunie, Sibiul vuieste de zgomotul motoarelor, traieste emotia dura a muzicii rock si pica in extaz in fata domnisoarelor care vor prezenta ultimele creatii ale modei italienesti.

Artmania Festival 2007
Vineri, 15 iunie, o data cu week-end-ul, incepe o noua editie a Festivalului de muzica rock "Artmania Festival Sibiu 2007", care se va desfasura pana duminica, in Piata Mare din Sibiu. Festivalul va beneficia de prezenta unor nume definitorii pentru muzica rock actuala sau a altora care deja au scris istorie: Within Temptation, Anathema, My Dying Bride, Tarot, The Gathering, Haggard si After Forever. Pe scena "Artmania" vor urca si veteranii rock-ului romanesc (Iris, Celelalte Cuvinte, Cargo), dar si formatii de tineri zbuciumati care pun fara nici o prejudecata trompeta alaturi de tobe si chitara electronica. Luna amara, Altar si Vita de Vie vor oferi si ele concerte pe scena din Piata Mare a Sibiului. "Prin aceasta a doua editie care se desfasoara la Sibiu, Artmania isi propune sa isi consolideze statutul de cel mai mare festival de muzica rock din Romania, dar si cel de eveniment cultural important, in cadrul programului Sibiu – Capitala Culturala Europeana 2007. Nu avem doar concerte rock, vom avea si numeroase evenimente literare in care vom prezenta volume ale unor cunoscuti scriitori romani ai momentului", a declarat Sonia Lodi, PR coordinator in cadrul Artmania Festival. Unul dintre evenimentele ce trebuie pretuite este concertul trupei olandeze "The Gathering", care va canta in Romania intr-una dintre ultimele ocazii alaturi de Anneke von Griesberger, una dintre solistele rock cu trup si suflet de inger.

"Red Bull Romaniacs 4"
Cei pentru care muzica rock inseamna obligatoriu si zgomot de motor si libertate, deschiderea la Sibiu, aproape in acelasi interval de timp cu Artmania (17-21 iunie), a celui mai dur concurs de motociclism "enduro" din tara – Red Bull Romaniacs – nu poate decat sa pice foarte bine. 150 de piloti din 20 de tari europene se intalnesc la Sibiu pentru a-si face de cap pe traseele speciale din jurul orasului. "Avem un record de participare in acest an, dar sa vedem cati dintre ei vor ajunge la final", a declarat austriacul Martin Freinademetz, organizatorul competitiei. Duminica, 17 iunie, germanul Christian Pfeiffer, campion de motoacrobatie, va oferi publicului un spectacol de care putini europeni s-au bucurat pana acum. Show-ul acestuia va deschide competitia la care vor participa nume cunoscute in motociclism precum Cyril Despres, David Casteau si Michel Gau.

Moda si muzica sub cerul liber
O noua mostra din modul de viata italian este adusa pe 30 iunie, in Piata Mare, de proiectul companiei ADV Communication, Unimpresa si Ambasada Italiei la Bucuresti. "Moda e musica sotto le stelle" este titlul unei nopti de excelenta in care, pe scena din centrul istoric al Sibiului, vor defila manechine superbe ce vor purta creatii ale unor case de moda reprezentative pentru una dintre cele mai puternice industrii italiene: Gatinoni, Balestra, Bilotta sau sarli. Organizatorii nu au dezvaluit surprizele pregatite pentru aceasta seara.

Animatie si maiestrie pianistica
Pe 3 iulie, la Sibiu incepe Festivalul european de animatie – "Animotion 2007", organizat de Fundatia "Altart", pentru arta alternativa. Filme recente de animatie de scurt- si lungmetraj, videoclipuri, spoturi publicitare si grafica animata vor fi prezentate la Sibiu, alaturi de un salon cu cele mai recente productii si platforme pentru jocuri pe computer interactive. Devenit traditie pentru viata culturala sibiana, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu va incepe la mijlocul lunii iulie o noua editie a Festivalului de Interpretare Pianistica si Compozitie "Carl Filtsch". Dedicat in exclusivitate tinerilor cu varste pana in 18 ani, concursul de pian de la Sibiu, infiintat in memoria pianistului si compozitorului omonim, originar din Sibiu, fostul elev al lui Franz Liszt, "festivalul ofera un premiu tot mai ravnit in randurile tinerilor pianisti. Ajuns la a 12-a editie, concursul isi propune sa promoveze Sibiul ca un centru muzical de exceptie deschis tuturor tinerilor muzicieni din lume", a declarat dl Ion Bojin, directorul Filarmonicii de Stat din Sibiu.

Eurojudaica 2007

A doua jumatate a lunii iunie (24-27 iunie) aduce in Sibiu o serie de evenimente dedicate artelor, culturii si traditiilor evreiesti. Organizatorii, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, incearca sa readuca in atentia publicului viata culturala complexa a comunitatii iudaice din tara noastra, care numara destui membri si in Sibiu. Timp de patru zile, la Sibiu sunt programate seri de teatru si dans, dezbateri literare, expozitii de arta si proiectii de film, seri traditionale evreiesti.

Retours de Roumanie

Yvon Lambert este un solitar, un frontalier, un emigrant. Fotograf luxemburghez indepedent din 1987, a realizat numeroase proiecte si a schitat portrete subiective ale oraselor si ale tarilor din lumea larga. Kulturfabrik, organizatia luxemburgheza, aduce la Sibiu expozitia "Retours de Roumanie, 2003", o colectie de fotografii in alb si negru realizate de Yvon Lambert. Fotografiile sale fac poezia timpului pierdut si lasa impresia unei lumi neschimbate, accentuata si prin subiect, o Romanie ce pare blocata in istoria sa.

Cele mai citite

Panică la intrarea în Orășelul Copiilor din Capitală -Update

Un geamantan a fost abandonat în apropiere de Orășelul Copiilor. Oamenii s-au panicat de frica unei amenințări cu bombă și au chemat poliția. Mai multe...

Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA, despre strategia americanilor în țara noastră

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, a declarat la Digi 24 că prezența americană în România trebuie să fie mai robustă, având în...

Trump cere înarmarea populației, după masacrul din școală

Fostul preşedinte Donald Trump a cerut "înarmarea cetăţenilor" pentru a lupta împotriva "răului din societatea noastră", care, a spus el, se află în spatele...
Ultima oră
Pe aceeași temă