30.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialSibiu: Traficul pe DN 1, blocat la Veştem după ce un tir...

Sibiu: Traficul pe DN 1, blocat la Veştem după ce un tir cu grâu s-a răsturnat pe şosea

Traficul pe Drumul Naţional 1 este blocat, marţi după-amiază, în dreptul localităţii Veştem din judeţul Sibiu, după ce un tir încărcat cu grâu s-a răsturnat, marfa ajungând pe şosea, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, traficul este blocat complet în dreptul localităţii Veştem, în urma unui accident, fără ca vreo persoană să fie rănită.

„Un tir care transporta grâu s-a răsturnat după sensul giratoriu din dreptul localităţii Veştem, în prima curbă, probabil pe fondul neadaptării vitezei. Sunt blocate ambele sensuri, cele 20 de tone de cereale pe care le transporta fiind de asemenea pe carosabil, iar o echipă de la CNADNR încearcă să deblocheze drumul”, a spus Balteş.

La faţa locului este aşteptată o macara pentru a ridica autotrenul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă