10.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSibiu: Patru TIR-uri au luat foc într-o parcare

Sibiu: Patru TIR-uri au luat foc într-o parcare

Patru TIR-uri  care se aflau parcate în comuna Șura Mare din Sibiu au luat foc, miercuri seara. Astfel, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, informează Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor, pompierii intervin cu trei autospeciale de stingere după ce un incendiu a cuprins trei TIR-uri parcate şi s-a extins la remorca celui de-al patrulea.

„Intervenim la un incendiu în comuna Şura Mare. Incendiul se manifestă la trei TIR-uri, iar la al patrulea arde remorca. Se lucrează pentru stingere cu trei autospeciale cu apă şi spumă. TIR-urile erau parcate”, a declarat miercuri seara, corespondentului MEDIAFAX, Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Nistor a precizat că nu au fost înregistrate victime. Totodată, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu a adăugat că imediat ce incendiul va fi lichidat se vor efectua cercetări pentru a afla de la ce a pornit focul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă