24.9 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialSi tu, tinere?

Si tu, tinere?

Am fi vrut ca realitatea sa ne contrazica, dar, din pacate, dupa cum am anticipat, scandalurile continua sa se tina lant in Partidul Democrat. Un nou episod neplacut s-a derulat sambata, in timpul alegerilor pentru numirea liderului tinerilor pedisti. Pentru impunerea favoritului, sustinut de o anumita grupare din partid, s-au dus lupte crancene, apelandu-se la tot felul de metode neortodoxe. Blocarea accesului in sala a unor membri de partid a constituit tactica de baza a sustinatorilor lui Alexandru Marin, ales, intr-o maniera discutabila, in fruntea organizatiei municipale de tineret Constanta. Se pare ca metoda blocarii cu orice pret, patentata de Dumitru Moinescu, care nu l-a lasat pe Stelian Dutu, liderul PD Constanta, sa participe la alegerile de anul trecut din organizatia municipala Medgidia, a devenit arma principala a celor care vor sa se impuna prin forta. Episodul cu pricina, care completeaza seria nefericita a scandalurilor delirante din PD Constanta, ar trebui sa-i puna serios pe ganduri pe cei de la centru, care, iata, o dovedeste din plin si acest caz, nu sunt in stare sa faca ordine in teritoriu! Foarte grav, chiar mult mai grav decat cele intamplate pana acum, este faptul ca tinerii au fost transformati intr-o masa de manevra, care s-a dovedit a fi extrem de usor de manipulat pentru satisfacerea orgoliilor unor lideri. Este clar ca in disputa dintre cele doua mari grupari care macina PD Constanta orice pozitie strategica este foarte importanta pentru castigarea suprematiei. E pacat insa ca tinerii acestui partid sa fie antrenati pentru diversiuni si jocuri politice de culise! La ce ne putem astepta de-acum incolo in conditiile in care tinerii pedisti vor fi obligati sa se abata de la conceptele moralei si de la esenta doctrinei pe care s-au angajat sa o respecte intrand in Partidul Democrat? Asa se deruleaza o competitie a valorilor? Care sunt concluziile pe care le poate trage un tanar membru de partid dupa ce asista la o mascarada de proportii? Scandalul, mai bine zis, noul scandal din PD Constanta, ne-a amintit de paruielile pe aceeasi tema din organizatia judeteana a fostului partid de guvernamant. Ma refer la perioada de dinaintea preluarii partidului de catre Radu Mazare, cand diversi mahari cu dare de mana exercitau tot felul de presiuni pentru a-si protapi odraslele in fruntea organizatiilor de tineret! La Constanta, cel putin intr-o anumita perioada, am asistat la un adevarat circ pe aceasta tema. Sefia unor organizatii de tineret a fost ravnita de tatii activisti, care isi faceau tot felul de calcule meschine in privinta viitorului politic al odraslelor lor. Ce s-a ales de ei? Praful si pulberea! Multe dintre organizatiile pesediste puse la bataie pentru anumiti „tineri revolutionari” s-au prabusit cu liderii lor de conjunctura cu tot. De ce? Pentru ca nu a existat un sistem valoric de selectie, ci unul clientelar.

Cele mai citite

Atac masiv asupra Ucrainei. Cel puțin 10 morți după bombardamente cu 35 de rachete și 185 de drone

Cel puțin zece persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma unui atac aerian de amploare lansat de Rusia asupra Ucrainei...

România, în stare de alertă energetică. Ce înseamnă pentru populație și cum sunt îndemnați românii să economisească energia

România va fi în stare de alertă pe întreaga durată a lunii august, după decizia adoptată în ședința extraordinară de Guvern.Măsura vine pe fondul...

Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și...
Ultima oră
Pe aceeași temă