În vasta sa dezbatere privind mizele, Obama a insistat asupra necesităţii de a proteja securitatea naţională şi a sugerat profunda dificultate cu care a avut de-a face în îndeplinirea promisiunii sale de a readuce politicile de securitate naţională a Americii în linie cu valorile sale fondatoare. A evocat un program de drone, recunoscând că au fost ucişi civili, o anchetă de amploare asupra scurgerilor de informaţii în presă şi o închisoare offshore pentru suspecţii de terorism pe care a încercat să o închidă de ani de zile – Guantanamo.
Departe de a respinge utilizarea controversată a dronelor contra ţintelor teroriste, Obama a apărat această tactică atât de eficace, dar a recunoscut că nivelul ameninţărilor a scăzut, ceea ce impune mari schimbări în lupta contra terorismului. În afara problemei folosirii dronelor, Obama a abordat din nou închiderea centrului militar american de detenţie de la Guantanamo Bay, în Cuba, şi găsirea unui sit american unde pot fi ţinute procesele deţinuţilor admisibili în faţa comisiilor militare.
Dar în ce priveşte voinţa de a închide Guantanamo presa s-a arătat sceptică. Los Angeles Times scrie: „Nu putem decât să-l felicităm pentru voinţa afişată de a pune capăt acestui centru de detenţie devenit o zonă în afara legii… Spune că va relua transferarea deţinuţilor liberabili în ţările lor de origine sau undeva în străinătate? De ce ar fi deodată un număr de ţări dispuse să găzduiască ex-deţinuţi de la Guantanamo?”. Iar Washington Post arată că „nici una din măsurile anunţate de Barack Obama privind Guantanamo nu va scăpa de realitatea inevitabilă – pentru ca planul său să funcţioneze, el va trebui să convingă Congresul să autorizeze transferul de prizonieri pe sol american. Dacă preşedintele este atât de hotărât să închidă Guantanamo, majoritatea aleşilor din Congres nu acceptă presupuşi terorişti în SUA”.
Declarând că „acest război, asemenea tuturor războaielor, trebuie să înceteze”, preşedintele a precizat că alte piese ale aparatului naţiunii contra terorismului vor rămâne în funcţiune, inclusiv asasinatele-ţintă cu drone, şi nu a făcut nici o menţiune privind încetarea implicării CIA în campania dronelor. „Trebuie să continuăm să lucrăm dur pentru a găsi echilibrul just între nevoia noastră de securitate şi prezervarea libertăţilor care au făcut din noi ceea ce suntem”.
O stare de război insuportabilă
Discursul său a fost un amestec de defensivă şi de concentrare asupra alegerilor pe care le-a făcut, care, în opinia sa, au fost preferabile alternativelor. Asta include expansiunea loviturilor dronelor dincolo de teatrele de război definite de America. A recunoscut că în cadrul acestui program au fost ucişi patru cetăţeni americani în străinătate, dar riscurile pentru civili sunt mult mai mici decât în cazul intervenţiilor militare directe. El a condamnat detenţia din timpul Administraţiei Bush şi politicile de interogare, contrare valorilor americane.
Potrivit New York Times, discursul lui Obama a fost cel mai important asupra strategiei antiteroriste a SUA de după atentatele din 11 septembrie 2001, pentru că „pentru prima oară, un preşedinte afirmă clar că starea de război în care se află ţara noastră de aproape 12 ani este de nesuportat pentru o democraţie şi că trebuie să ia sfârşit într-un viitor apropiat”. Referindu-se la controversatul program al dronelor, Obama a declarat că SUA nu vor mai utiliza loviturile dronelor decât atunci când va fi posibilă capturarea presupuşilor terorişti. În viitor, a precizat preşedintele, persoanele vizate de aceste bombardamente vor trebui să reprezinte o ameninţare „iminentă” pentru americani. „America este la răscruce de drumuri, trebuie să definim natura şi cauza acestei lupte, sau ne va defini ea pe noi”.
Directiva secretă
Înalţi responsabili guvernamentali au declarat că detaliile schimbării descrise de Obama sunt cuprinse într-o directivă clasificată de orientare a politicii prezidenţiale asupra operaţiunilor de luptă contra terorismului pe care a semnat-o săptămâna trecută. Ei au subliniat că directiva clasificată stabileşte şi o „preferinţă” pentru militari de a prelua operaţiunile cu drone, care sunt conduse de armată şi de CIA. Acest limbaj sugerează o schimbare esenţială pentru CIA, care a realizat sute de lovituri cu drone în Pakistan şi în Yemen, ucigând circa 3.000 de militanţi şi civili. Dar directiva pare că se opreşte aici, pentru că lasă suficient spaţiu pentru Agenţie de a continua utilizarea unei practici controversate în Pakistan. În discursul său, Obama a pus conflictul din „teatrul de război în Afganistan” într-o categorie distinctă de lupta contra Al Qaeda şi „asociaţii” din alte zone. A declarat că SUA „vor continua să lupte contra adepţilor Al Qaeda, dar şi contra forţelor care s-au masat pentru a susţine atacurile împotriva forţelor coaliţiei” până se vor retrage din Afganistan, la finele lui 2014. Administraţia Obama, dar şi cea a preşedintelui George W. Bush au considerat multă vreme zonele tribale din Pakistan ca parte a teatrului de război şi asta a permis CIA să urmărească şi să lovească grupurile care nu fac parte din Al Qaeda, dar atacă regulat forţele americane de-a lungul frontierei afgano-pakistaneze.
Impactul imediat al revizuirii programului dronelor ar putea fi asupra Yemenului, ţară în afara zonei de război desemnate, unde CIA şi armata americană au operat simultan atacuri cu drone în ultimii doi ani. Obama a semnalat că este deschis pentru schimbări fundamentale, inclusiv crearea unui „tribunal al dronelor”, care ar putea evalua criteriile privind ţintele şi deciziile. Dar a menţionat inconvenientele acestor propuneri şi nu s-a angajat să le susţină. A comparat precizia relativă a dronelor cu riscurile inserţiei echipelor de comando sau cu muniţiile din ce în ce mai letale ale puterii aeriene convenţionale. În general, aşa cum arată presa americană, un discurs ce reflectă o ambivalenţă neobişnuită a unui comandant şef asupra moralităţii politicilor luptei contra terorismului din administraţia sa. Un discurs care pentru Obama a reprezentat ocazia visată de a scăpa de scandalurile care înveninează debutul celui de-al doilea mandat, abordând înălţimea strategică şi abilitatea sa de comandant-şef, conştient de inevitabilele „tensiuni” între securitatea naţională şi apărarea libertăţilor civice.
