Într-o declaraţie făcută luni pentru Mediafax, europarlamentarul Adrian Severin a făcut o paralelă între cazul său şi cel al fostului director FMI, Dominique Strauss-Kahn.
Severin a făcut declaraţiile după audierea în comisia de Afaceri Juridice a Parlamentului European, pe a cărei ordine de zi s-a aflat şi ridicarea imunităţii sale parlamentare.
Acesta s-a plâns de „manevre absolut asemănătoare şi de înscenări absolut din aceeaşi familie” cu acuzaţiile aduse lui Dominique Strauss-Kahn. Conform europarlamentarului român, în cazul său „victima principală este opinia publică, eu sunt victima colaterală. Dar opinia publică este cea care este victimă. Aş îndrăzni să spun ca şi în cazul domnului Strauss-Kahn”. Întrebat dacă nu este de părere că în cazul fostului director al Fondului Monetar Internaţional victima nu a fost alta, Severin a declarat că în Franţa „a fost şi este o presă mai vigilentă şi mai ales mai puţin fericită de faptul că un compatriot este în situaţie dificilă”.
Totodată, Severin a afirmat că a folosit audierea în faţa comisiei pentru a le explica colegilor săi poziţia sa şi „a le demonstra că nu este vorba despre un act ilegal, ci despre încercarea de a provoca un fapt ilegal. şi nu este vorba despre dovedirea unui fapt ilegal de către cineva, ci este vorba despre o înscenare”.
Teoria înscenării
La o verificare mai atentă a cuvintelor lui Adrian Severin, acestea nu par să fie susţinute de fapte, iar comparaţia cu cazul lui Dominique Strauss-Kahn suferă de câteva defecte majore. În primul rând, în cazul lui Adrian Severin a avut într-adevăr loc o înscenare – lucru pe care nu îl neagă nimeni; jurnaliştii de la Sunday Times au pretins că ar reprezenta o companie de lobby, şi sub această acoperire au înscenat un flagrant căruia Adrian Severin şi alţi doi europarlamentari i-au căzut victime. Doar că Parlamentul European nu investighează demersul jurnaliştilor, după cum ar dori, poate, Adrian Severin, ci reacţia sa la acest demers. În cazul Severin, nu „încercarea de a provoca un fapt ilegal” este reprobabilă, ci faptul ilegal în sine – comis de Adrian Severin prin acceptarea unei sume de bani ca răsplată pentru prestarea unui serviciu – fapt care, din punctul de vedere al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ar putea constitui două infracţiuni: luare de mită şi trafic de influenţă.
Arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, pe de altă parte, nu a fost urmarea unei înscenări, ci a survenit după ce o cameristă a hotelului Sofitel din New York a anunţat poliţia că a fost abuzată sexual de către francez. Conform mai multor cotidiane americane, rezultatele anchetei în curs au arătat că sperma lui a fost găsită atât la locul agresiunii cât şi pe uniforma femeii – iar afirmaţia lui Severin că violul a fost înscenat, aşadar că menajera a acţionat la ordinele altcuiva, nu pare să fie confirmată de nici un fel de dovezi.
Totodată, dacă este clar că Adrian Severin a fost „victima colaterală” a jurnaliştilor de la Sunday Times, speculaţiile sale referitoare la presupusa „înscenare” din cazul Strauss-Kahn nu fac decât să reflecte anumite teorii conspiraţioniste vehiculate de unii politicieni şi reprezentanţi ai presei din Hexagon – care însă nu au definit clar entitatea superioară care ar fi pus la cale înscenarea. În cele din urmă, în ambele cazuri verdictul final va fi dat de instanţe – care vor hotărî şi cine sunt adevăratele victime: Adrian Severin şi Dominique Strauss-Kahn, sau cetăţenii Europei şi o cameristă de origine africană.
