23.3 C
București
miercuri, 5 august 2026
AcasăSpecialSerena Williams, prima finalistă a turneului de la Wimbledon

Serena Williams, prima finalistă a turneului de la Wimbledon

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, nr. 1 mondial, este prima finalistă a probei de simplu feminin de la Wimbledon, după ce a surclasat-o joi, în semifinale, cu 6-2, 6-0, pe rusoaica Elena Vesnina, nr. 50 mondial, informează Agerpres

În finală, Serena ar putea să o întâlnească pe sora sa, Venus, nr. 8 mondial, care va disputa cealaltă semifinală împotriva jucătoarei germane Angelique Kerber, nr. 4 mondial. Cele două surori nu s-au mai înfruntat într-o finală a unui turneu major de la cea de la Wimbledon din 2009, când s-a impus Serena. 

În faţa numărului 1 mondial, Vesnina a părut mai mult un sparring partner decât o veritabilă adversară într-o semifinală a unui turneu de Mare Şlem. Dominată în toate compartimentele de joc, rusoaica a fost învinsă în doar 48 de minute de o Serena foarte concentrată şi dornică să încheie cât mai rapid meciul. 

Serena Williams nu a avut nicio minge de break de apărat în această semifinală, iar Vesnina nu a câştigat decât 3 puncte pe serviciul Serenei, toate în primul set. 

Jucătoarea numărul 1 mondial va disputa a 9-a finală la Wimbledon, unde s-a impus de 6 ori, şi speră să câştige al 22-lea său titlu într-un turneu de Mare Şlem.

 

Cele mai citite

Wall Street urcă la maxime istorice: bursele explodează pe fondul rezultatelor solide ale companiilor și al ieftinirii petrolului

Bursa de la New York a avut, marți, una dintre cele mai bune sesiuni de tranzacționare din acest an, principalii indici americani închizând la...
Ultima oră
Pe aceeași temă