» Terenul pe care se afla serele apartinand municipalitatii Piatra Neamt va fi scos la vanzare, prin licitatie publica. Decizia a fost luata in prima intrunire de lucru a noului Consiliu Local, in data de 25 iulie anul acesta. In locul serelor ar urma sa fie dezvoltate mai multe proiecte imobiliare, potrivit unor surse din cadrul Consiliului Local Piatra Neamt.
Conform hotararii cu numarul 457 din 25 iulie, terenul de 4,15 ha pe care se afla serele de flori va trece din proprietatea publica in domeniul privat al municipiului. Raportul de evaluare a fost facut pentru un "teren intravilan in suprafata de 41.138 mp", stabilindu-se pretul de 15.042.110 lei fara TVA. Terenul va fi scos la licitatie "fractionat, pe loturi de cate aproximativ 4.000 mp, impreuna cu constructiile edificate pe aceste loturi de teren", dupa cum se arata in hotararea Consiliului Local. Mai mult, serele vor fi dezafectate pentru a lasa terenul liber de constructii. Cele noua loturi rezultate au un pret de pornire unic, de 1.661.400 lei fara TVA, desi suprafetele lor nu sunt egale, cu o singura exceptie: lotul numerotat cu numarul 5, care are si o constructie de 213 mp, pentru care pretul de pornire a licitatiei a fost stabilit la 2.011.391 lei fara TVA.
Activitatea la aceste sere a fost stopata in aceasta iarna, pe motiv ca nu este profitabila. A fost tinuta in viata doar activitatea din jurul puietilor de arbusti ornamentali.
In ianuarie anul acesta, fostul primar de Piatra Neamt Ion Rotaru sustinea ca viceprimarul de atunci Mihaela Stoica urma sa puna mana pe acest teren pentru a construi locuinte. Elena Boureanu, directorul Urban SA, firma care administra serele, a negat ca acestea se vor desfiinta, spunand chiar ca se are in vedere un proiect de colaborare cu o firma germana. Contactata telefonic acum, Elena Boureanu a declarat ca nu stie ce se va intampla pe terenul scos la vanzare fractionat. "Nu stiu ce se va face cu terenul respectiv. Mai bine intrebati la Primarie", ne-a spus scurt aceasta.