12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialSenatul votează, miercuri, cererea de arestare a lui Vâlcov

Senatul votează, miercuri, cererea de arestare a lui Vâlcov

Senatorii au hotărât să voteze miercuri cererea de arestare preventivă formulată de la DNA în cazul fostului ministru al Finanțelor Darius Vâlcov.

Darius Vâlcov este acuzat de trafic de influență în perioada în care era primar în Slatina. 

Tot miercuri, senatorii vor vota și în cazul lui Dan Șova. 

Astfel, Direcția Națională Anticorupție a cerut Senatului, prin procurorul general, încuviințarea reținării și arestării senatorului ministrului demisionar al Finanțelor. Cea mai mare parte a banilor i-a primit în mod direct, cu sacoșa, inclusiv în cimitir, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.

Citește și: INTERCEPTĂRI. “Pulifricii” ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, cărau banii cu mașina la casele de schimb valutar. Mita totală: 2.000.000 euro

Vâlcov ar fi fost denunțat de cel de la care a primit banii, omul de afaceri Theodor Bernea, patronul Thenologica Radion, arestat în  august 2014 pentru spălarea a peste 78 de milioane de euro și evaziune fiscală de peste 23 de milioane de euro.

Darius Vâlcov a început săvârșirea infracțiunilor din 2009, când era primar al orașului Slatina, iar banii i-a primit până în 2013, când nu mai era primar. Vâlcov a făcut traficul de influență  pentru omul de afaceri Theodor Barna, patronul firmei Tehnologica Radion, ca această firmă să câștige mai multe licitații.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă