31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialSenat: Funcţiile de senator şi de rector nu sunt incompatibile

Senat: Funcţiile de senator şi de rector nu sunt incompatibile

Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, că senatorul PSD Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, şi senatorul PNL Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara, pot cumula aceste calităţi.

 

Raportul, care a fost propus de preşedintele comisiei, Toni Greblă (PSD), a întrunit cinci voturi „pentru”, din partea senatorilor PSD şi PNL, un vot „împotrivă” şi trei „abţineri”, aparţinând senatorilor puterii.

Ei au adoptat acest raport în urma solicitării făcute de cei doi senatori, care au transmis Biroului Permanent punctele lor de vedere referitoare la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale 1/2011.

La propunerea lui Greblă, majoritatea senatorilor din Comisia juridică a stabilit că acest cumul de funcţii este posibil având în vedere prevederile Legii privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, act normativ care prevede că deputaţii şi senatorii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.

Greblă a propus ca în raportul comisiei să se arate că funcţia de rector se încadrează în sintagma „funcţie în domeniul didactic” şi poate constitui o excepţie care nu instituie o situaţie de incompatibilitate.

„Şi colegii de la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, fiind sesizaţi cu o speţă similară, referitor la rectorul Universităţii de Medicină din Bucureşti şi rectorul Universităţii din Timişoara, s-au pronunţat în acelaşi sens”, i-a informat el pe membrii comisiei.

Raportul urmează să fie transmis Biroului permanent al Senatului.

Şi deputaţii jurişti au elaborat, în 22 februarie, un punct de vedere potrivit căruia nu există incompatibilitate între funcţia de deputat şi cea de rector. Argumentul folosit de mai mulţi membri ai Comisiei a constat în faptul că deputaţii care deţin şi funcţiile de rectori nu pot fi declaraţi incompatibili, deoarece la momentul în care au fost aleşi legislaţia nu interzicea cumulul de funcţii.

Decizia Comisiei din Camera Deputaţilor a fost luată cu 11 voturi „pentru” elaborarea acestui punct de vedere, nouă voturi „împotrivă” şi o abţinere.

Cele mai citite

Declic cere modernizarea centralelor Hidroelectrica existente

Studiul analizează posibilitatea transformării unor hidrocentrale în sisteme de stocare prin pompareComunitatea Declic solicită Hidroelectrica să prioritizeze investițiile în modernizarea hidrocentralelor aflate deja în...

5 factori de luat în considerare la alegerea unui cartier în Ploiești pentru chirie

Alegerea unei locuințe de închiriat nu înseamnă doar găsirea unui apartament care se încadrează în buget. Cartierul în care vei locui îți influențează timpul...

PSD, USR și PNL, schimb dur de replici în Camera Deputaților pe legea privind integritatea

Dezbaterile din Camera Deputaților asupra proiectului de lege privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității au fost marcate de acuzații reciproce între USR,...
Ultima oră
Pe aceeași temă