15.6 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialSelecţionerul grecilor se aşteptă la o replică dură din partea României

Selecţionerul grecilor se aşteptă la o replică dură din partea României

Grecia a învins România cu 3-1 în primul meciul tur al barajului de calificare la Cupă Mondială, dar în ciudă celor două goluri diferenţă pe care ”tricolorii” îl au, elenii nu vor să se vadă deja câştigători ai duelului şi se pregătesc să facă, pe Arenă Naţională, un joc chiar mai bun decât cel reuşit la Pireu.

Selecţionerul grecilor, Fernando Santos consideră că echipă României este un adversar puternic ce poate ameninţă calificarea obţinută deja pe jumătate în prima manşă a barajului şi dezvăluie că principalul scop al strategiei pe care o va impune în meciul de la Bucureşti este marcarea unui gol, care în opinia să ar fi decisiv pentru soartă duelului.

”€œNu există şanse, există doar un meci deschis. A fost un meci la Atena, acum urmează o altă partidă, diferită. Avem un avantaj, dar România e un adversar care poate reveni în calculele calificării, care ne poate marca două goluri. Trebuie să conservăm acest avantaj. Ştim foarte bine că, dacă avem două goluri de partea noastră, trebuie să apărăm acest rezultat, dar nu am venit aici doar să ne apărăm, ci să jucăm mai bine decât am făcut-o la Pireu şi să ne calificăm. Vrem să avem controlul meciului, să avem posesia, dar să marcăm şi un gol care să ne aducă liniştea. Sunt convins că România va intră puternic în joc, va evolua ofensiv şi va avea o prestaţie bună, dar noi vom face orice pentru a ne califica”€œ, a declarat Santos la conferinţa de presă de dinaintea meciului.

În partidă retur, de la Bucureşti, selecţionată României nu va putea conta pe trei dintre cei mai importanţi jucători ai lotului. Bourceanu şi Lazăr sunt suspendaţi, iar Pintilii încă nu este refăcut complet după accidentarea din meciul cu FC Basel. Şi echipă Greciei se va confruntă cu o absenţa, după ce Katsouranis a primit şi cel din urmă galben permis în partidă anterioară. Antrenorul primei reprezentative elene este însă convins că înlocuitorul vedetei lui Olympiakos se va descurcă excelent.

”Katsouranis nu va juca, dar cine va intră în locul lui, sunt sigur că o va face la fel de bine. Nicio echipă nu cred că trebuie să se bazeze pe un singur jucător, chiar dacă este vorba despre un om foarte important”, a mai spus Fenrando Santos.

Cele mai citite

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

ONU condamnă atacurile mortale israeliene din Rafah

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat atacurile aeriene mortale ale Israelului lângă Rafah, în Fâşia Gaza."Condamn acţiunile Israelului care au ucis zeci...
Ultima oră
Pe aceeași temă