28.7 C
București
marți, 18 iunie 2024
AcasăSpecialŞeful vămilor învinuit pentru o mită de 430.000 euro

Şeful vămilor învinuit pentru o mită de 430.000 euro

Radu Traian Mărginean, şeful Agentiei Nationale a Vămilor şi vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF),  a fost pus sub invinuire de procurorii DNA Oradea, sub acuzaţia de luare de mită în dosarul in care şefa Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, a fost acuzata de cumparare de influenta, iar doi oameni de afaceri – Ioan Savu si Liviu Florian, intermediarii mitei- au fost acuzati de trafic de influenta si arestati preventiv . Surse judiciare spun ca Marginean a refuzat ieri sa dea declaratii , solicitand termen pentru a-si putea organiza apararea.

Potrivit procurorilor, in septembrie 2009, inspectorul vamal Dobrescu ar fi platit celor doi intermediari 130.000 de euro, iar in urma acestei plati, seful Vamilor, Radu Traian Marginean, i-a semnat numirea pe functie cu delegatie ( numire temporara). „Suma a fost remisă inculpatului Liviu Florian în mai multe tranşe, prin intermediul omului de afaceri Ion Savu. Cumpărătoarea de influenţă a fost delegată în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu, prin ordin al şefului ANV în data de 23 septembrie 2009, delegare care a expirat pe 24 februarie 2010″, se arată în referatul anchetatorilor. Procurorii DNA Oradea au mai stabilit că, pentru a strânge cei 130.000 euro, Dobrescu a fost ajutată de o a treia persoană, inculpatul Ioan Romeo Niţu, care a colectat bani de la 11 persoane, cămătari sau traficanţi de ţigări. Dobrescu le-a promis că le va restitui banii inclusiv prin facilitarea actelor de contrabandă.

Marginean ar fi vrut alţi bani pentru reconfirmarea pe funcţie

După încetarea delegării din februarie 2010, Liviu Florian a pretins de la Dobrescu alte 300.000 de euro, promiţându-i, din nou, că în baza influenţei pe care o are asupra şefului ANV dovedită deja (prima delegare pe functie), îl va determina să-i prelungeasca delegarea sau chiar sa-i obtina numirea definitiva.. Spre ghinionul lor, DGA si-a infiltrat un agent sub acoperire la vama Halmeu, care a monitorizat actele de coruptie , a adunat probe in urma carora s-a deschis dosarul penal. Dupa invinuire, Dobrescu a confirmat circuitul şpăgii, motiv pentru care a scapat de arestul preventiv. In schimb, oamenii de afaceri au fost arestati preventiv deoarece au negat implicarea, in ciuda probelor derivate din inteceptariletelefonice si ambientale.

Mărginean, inginer de profesie, a intrat în sistemul vamal în 1992, ca simplu lucrător în Vama Borş. Doi ani mai târziu a avansat şef Serviciu Proceduri Vamale la Direcţia Regională Vamală Oradea, iar din 2001- şef al Vămii Oradea. In anul 2005, cu sprijinul lui Vasile Blaga, Marginean a fost promovat la Directia Generala a Vamilor, unde a ajuns director adjunct la directia supraveghere accize si operatiuni vamale, pentru ca in 2009 sa fie numit sef al Agentiei Nationale a Vamilor.

Spaga recoltată prin “Practica delegărilor”

Putini isi amintesc de un fost sef al Vamii din guvernarile pesediste, Dinu Gheorghe, supranumit “Dinu Vama”, suspectat ani in sir de “vamuirea” marfurilor, din care mare parte ar fi fost destinati partidului. De aceleasi suspiciuni a avut parte si fostul sef al Vamilor cederiste, Nini Sapunaru. “Este o practica pe care nici o guvernare nu a vrut sa o desfiinteze pentru ca era o fabrica de bani pentru partid si pentru liderii ei. Banii s-au adunat prin sefii punctelor vamale, care nu erau numiti definitiv pe functie, ci doar delegati, pentru a-i forta sa-si plateasca taxa de mentinere pe functie. Daca s-ar fi organizat concursuri pentru functii de sefi de puncte vamale, castigatorii posturilor nu ar fi fost obligati de provizorat sa comita infractiunile” spun surse judiciare.

Actiunea de la Vama Halmeu este parte din programul national al DGA de combatere a coruptiei din vama si punctele de trecere a frontierei. Sorin Blejnar, seful direct al lui Marginean si presedinte ANAF nu a putut fi contactat pentru a preciza punctul de vedere al institutiei.

Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a fost chemat la Guvern de premierul Emil Boc, pentru o discuţie pe tema vameşilor cercetaţi pentru corupţie, au declarat surse oficiale.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 846: Rutte promite că Olanda va continua să sprijine Kievul

Premierul olandez în exerciţiu, Mark Rutte, a asigurat că viitorul guvern, în care un rol esenţial îl va juca extrema dreaptă, dar în care...

Slaba legitimare și urmările ei

Am examinat statul și democrația din zilele noastre și, desigur, sunt interesat să verific evaluările, observând politica din alte țări și din țara mea....

Cine este secretarul de stat din MApN care își bate joc de CSA Steaua București

De mai bine de trei ani, Clubul Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București a ajuns Cenușăreasa sportului românesc și, totodată, bătaia de joc...
Ultima oră
Pe aceeași temă