13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialŞeful ISCIR Argeş şi un inspector de specialitate, condamnaţi la închisoare cu...

Şeful ISCIR Argeş şi un inspector de specialitate, condamnaţi la închisoare cu suspendare

Şeful ISCIR Argeş, Valeriu Pavel Tudor, şi Daniel Dumitru, inspector de specialitate în cadrul unităţii centrale a ISCIR, trimişi în judecată, în stare de arest, pentru fapte de corupţie, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare de către Tribunalul Argeş, decizia nefiind definitivă.

 

Potrivit judecătorilor Tribunalului Argeş, Valeriu Pavel Tudor a fost condamnat la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, dar şi la patru ani termen de încercare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, Daniel Dumitru a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare şi la şase ani termen de încercare.

Instanţa a dispus punerea de îndată în libertate a celor doi.

Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs de procurorii DNA Piteşti sau de avocaţii inculpaţilor.

O decizie în cazul celei de-a treia persoane implicată în dosar, Cristina-Elena Cornea, contabil la SC Vanlex Inspect Consulting SRL, care a oferi suma de 2.000 de lei cu titlu de mită, se va lua în 26 iunie, după ce magistraţii au disjuns cauza din dosar.

La şedinţa de judecată apărătorii au propus schimbarea încadrării juridice a faptei şi au solicitat fie achitarea, fie condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar avocatul Elenei Cristina Cornea a solicitat achitarea clientei sale, susţinând că aceasta i-a dat bani lui Valeriu Tudor, însă fără să cunoască destinaţia celor 2.000 de lei.

De asemenea, Daniel Dumitru şi Valeriu Tudor au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv luare de mită şi dare de mită, după ce, la şedinţele de judecată anterioare, primul nu a recunoscut nimic, iar cel de-al doilea a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor.

Ulterior, procurorii DNA Piteşti au solicitat instanţei condamnarea celor trei inculpaţi la închisoare şi interzicerea unor drepturi prevăzute de legea penală, iar, ţinând cont de schimbarea de atitudine a inculpaţilor Daniel Dumitru şi Valeriu Pavel Tudor, procurorul a propus preşedintelui de instanţă să aplice prevederile codului de procedură penală, în sensul suspendării condiţionate a executării pedepsei şi să dispună punerea de îndată în libertate a celor doi.

În 25 mai, procurorii DNA – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Daniel Dumitru, în stare de arest preventiv, inspector de specialitate în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), pentru luare de mită; Tudor Valeriu Pavel, director al Sucursalei Piteşti a SC Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR) SA Bucureşti, pentru dare de mită, Cristina Elena Cornea, director al SC Vanlex Inspect Consulting SRL, pentru dare de mită.

Potrivit unui comuicat de presă al DNA, în 15 mai, Daniel Dumitru a primit de la Tudor Valeriu Pavel şi Cristina Elena Cornea 2.000 lei cu titlu de mită.

Banii au fost primiţi pentru ca inculpatul Dumitru Daniel, fiind desemnat cu examinarea şi autorizarea personalului de control din cadrul Vanlex Inspect Consulting SRL, să favorizeze această societate comercială prin extinderea autorizaţiei de controale în domenii aflate în competenţa ISCIR.

Societatea Vanlex Inspect Consulting SRL are ca acţionar o persoană apropiată inculpatului Tudor Valeriu Pavel.

La momentul primirii sumei de 2.000 de lei, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În 16 mai 2012, Tribunalul Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Daniel Dumitru şi Valeriu Pavel Tudor pentru 15 de zile.

În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de primite cu titlu de mită.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş.

Valeriu Pavel Tudor a fost candidatul PDL din partea Alianţei pentru Argeş şi Muscel la Primăria oraşului Ştefăneşti, fiind preşedintele organizaţiei orăşeneşti a democrat-liberalilor. El a obţinut 811 voturi, ieşind al treilea, chiar dacă a fost arestat după cinci zile de la începerea campaniei electorale.

La ora transmiterii acestei ştiri, inculpaţii Valeriu Pavel Tudor şi Daniel Dumitru au părăsit Penitenciarul Colibaşi din Mioveni.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă