12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialŞeful Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din PE, Claude...

Şeful Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din PE, Claude Moraes, şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la “ingerinţele” în activităţile justiţiei din România

Preşedintele Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din Parlamentul European, Claude Moraes, şi-a manifestat preocuparea în legătură cu presupusele “ingerinţe ale serviciilor de informaţii şi actorilor politici” în activităţile justiţiei din România, citează Mediafax.

“Un sistem judiciar puternic şi independent, corect faţă de toţi cetăţenii europeni constituie unul dintre pilonii proiectului european. Urmărim cu mare preocupare evenimentele din România, unde ingerinţele serviciilor de informaţii şi ale actorilor politici în activităţile justiţiei nu pot decât să submineze credibilitatea justiţiei.

Activităţile de combatere a corupţiei nu trebuie să fie influenţate din punct de vedere politic, iar direcţia nu trebuie stabilită în funcţie de diverse interese. Corupţia trebuie eradicată oriunde ar fi, pe baza unor procese judiciare democratice şi exacte, cu respectarea drepturilor persoanelor investigate”, a declarat Claude Moraes, preşedintele Comisiei pentru Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri interne din Parlamentul European.

Un raport elaborat de Institutul britanic Henry Jackson Society a semnalat că există o îngrijorare din ce în ce mai mare că serviciile de informaţii ar fi implicate în coordonarea unor activităţi anticorupţie în România.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă