27.9 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialSedinta mixta

Sedinta mixta

Sedinta bursiera de luni a fost mixta, iar interesul investitorilor – extrem de redus. Valoarea totala tranzactionata abia daca s-a ridicat la nivelul de 1,5 milioane euro. Indicii generali de piata au urcat cu ceva mai putin de un punct procentual, iar indicele sectorial BET-FI a scazut cu 1%. Pretutindeni in Asia si Europa bursele au fost in cadere libera. Dimineata, inaintea deschiderii Bursei bucurestene, am vazut deprecieri de peste 3 procente pentru indicele japonez Nikkei 225, iar ulterior indicii principali ai pietelor londoneze si germane au urmat aceasta tendinta, pierzand, la randul lor, 3,5%, respectiv 2,3%. La Bursa de Valori Bucuresti, cele mai tranzactionate au fost actiunile SNP, la mare distanta fata de cele doua banci-vedeta, BRD si TLV. Cotatia titlurilor SNP s-a depreciat usor, cu mai putin de un punct procentual. De asemenea, este de remarcat prezenta in primele cinci pozitii ale topului de lichiditate a actiunilor Condmag si Rompetrol Rafinare.

 

Ambele au cunoscut aprecieri de circa 4 procente. Pentru cei interesati de corelatii merita amintit ca, in paralel cu aprecierea celor doua companii romanesti din sectorul energetic, pe plan extern pretul petrolului se inscria pe o tendinta clar descendenta, de la un maxim de 43,9 dolari/baril, in prima parte a zilei, pana la circa 41 dolari/baril.

Iulian Panait
Iulian Panait
Iulian Panait - analist KTD Invest
Cele mai citite

Alertă cu bombă în Portul Constanța. Activitatea a fost suspendată, iar mai multe persoane au fost evacuate

O alertă cu bombă a fost emisă miercuri dimineață în Portul Constanța, după ce Autoritatea Navală Română a primit o amenințare telefonică.În urma apelului,...

Scandalul pudrei de talc: Johnson & Johnson propune un acord de 5,5 miliarde de dolari pentru închiderea proceselor

Johnson & Johnson este pregătită să plătească până la 5,5 miliarde de dolari pentru a încheia unul dintre cele mai ample scandaluri juridice din...

Ilie Bolojan, de Ziua Imnului Național: Avem datoria să lăsăm generațiilor viitoare o Românie mai puternică

Premierul Ilie Bolojan afirmă, într-un mesaj publicat pe Facebook cu ocazia Zilei Imnului Național, că România are datoria de a lăsa generațiilor viitoare o...
Ultima oră
Pe aceeași temă