17.4 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialȘedință de urgență la MAI, după atentatele din Franța

Ședință de urgență la MAI, după atentatele din Franța

Ministerului Afacerilor Interne a găzduit vineri dimineața ședința comună a Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității (GIS) și a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), în contextul atacurilor teroriste din Franţa. 

La sediul MAI au participat şeful SRI, George Maior şi ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, tema primcipală fiind analiza dinamicii situației de securitate la nivelul Uniunii Europene și în zonele de interes strategic ale României, precum și dezvoltarea capabilităților pe linia intervenției în situațiile speciale de urgență.

În cadrul ședinței s-a convenit asupra necesității repunerii pe agenda Guvernului, a Parlamentului și a societății civile, a pachetului de acte normative absolut indispensabile asigurării climatului de siguranță publică și securitate națională, în raport de noile evoluții ale situației de securitate, dar și de normele Uniunii Europene și naționale în domeniu. 

Aceste reglementări vizează retenția datelor generate sau prelucrate de furnizorii de rețele publice de comunicații electronice, stabilirea cadrului juridic clar, bine definit, predictibil și previzibil în domeniul utilizării cartelelor preplătite, dar și necesitatea utilizării, în condiții legale, a imaginilor obținute din sistemele publice de monitorizare video.

Potrivit unui comunicat al MAI, în aceste condiții, se impune o abordare integrată și o utilizare la maximum a mecanismelor de colaborare ale Grupului Interministerial Strategic pentru prevenirea și combaterea macrocriminalității și a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, pentru prevenirea și combaterea evenimentelor de natură să afecteze grav mediul de securitate.

“Toate instituțiile prezente aici, membre ale celor două structuri – GIS și CNSSU – au atribuții specifice, dar împreună, beneficiind de un cadru normativ și operațional bine structurat – pot genera o reacție fermă, rapidă, de natură a asigura siguranța publică, prevenirea și contracararea tuturor fenomenelor generatoare de pericol la adresa cetățenilor”, a susținut viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea, în cadrul ședinței comune de lucru.

Cele mai citite

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski (Polonia), se întâlnește cu fermieri români. Polonezii și românii au protestat contra cerealelor din Ucraina

Comisarul UE pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, se află în România și urmează a se întâlni cu oficiali și cu fermieri români. Janusz Wojciechowski este originar...

România încă are nevoie de militari profesioniști. Recrutarea continuă

Ministerul Apărării Naționale (MApN) își continuă eforturile de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldați și gradați profesioniști. În cadrul seriei a doua a...

Cum îţi promovezi afacerea când eşti la început de drum

Promovarea noului tău business, mai ales dacă nu ai la dispoziție un buget care să îţi permită să angajezi o agenție de marketing, poate...
Ultima oră
Pe aceeași temă