19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSecuritatea Bagdadului, asigurată de noi trupe

Securitatea Bagdadului, asigurată de noi trupe

 

Noul premier desemnat al Irakului, care a primit o largă susţinere externă, între care din partea SUA şi a Iranului, a cerut liderilor politici din ţară să pună capăt neînţelegerilor paralizante, care au lăsat jihadiştilor Statului Islamic să ocupe o treime din teritoriul irakian. Haider al-Abadi este confruntat în continuare cu colegul său şiit, ex-premierul Nouri al-Maliki, care refuză să se retragă de la putere după opt ani în fruntea guvernului care a înstrăinat sunniţii, altădată dominanţi în Irak. Şi a sfidat Washingtonul şi Teheranul.

Trupele irakiene au impus miercuri o securitate întărită la Bagdad. Tancuri şi vehicule Humvee au fost plasate pe podurile din capitală şi la principalele intersecţii, cu un personal mai vizibil decât de obicei în materie de securitate. Circa 100 manifestanţi pro-Maliki au manifestat în piaţa Firdous, dar fostul premier este din ce în ce mai izolat, oamenii politici irakieni şi o mare parte a comunităţii internaţionale susţinându-l pe al-Abadi, alt membru al partidului şiit Dawa, însărcinat de preşedinte să formeze un nou guvern care poate uni ţara în faţa atacurilor militanţilor sunniţi. Nemulţumirea generalizată faţă de politica de divizare a lui Maliki a atins un asemenea punct încât Arabia Saudită şi Iran – rivali regionali profund divizaţi în ce priveşte Irakul – şi-au exprimat susţinerea faţă de Abadi.

În nordul Irakului, mii de membri ai minorităţii religioase yezidi rămân blocaţi în munţi, unde s-au refugiat din faţa atrocităţilor teroriştilor SI care îi ameninţă cu moartea dar sunt încercuiţi de aceştia. Obama a decis lovituri aeriene contra poziţiilor jihadiştilor pentru a scoate refugiaţii din asediu şi SUA coordonează eforturile multinaţionale, avioanele lansând ajutoare umanitare, hrană şi apă pe muntele Sinjar. Washingtonul pregăteşte evacuarea „rapidă” a civililor captivi în munţi şi a trimis 130 de soldaţi la Erbil, Pentagonul precizând că este o misiune temporară pentru evaluarea amplorii crizei umanitare pe Sinjar. După SUA şi Marea Britanie, Franţa a anunţat ieri că trimite arme kurzilor irakieni pentru a-i ajuta să lupte contra jihadiştilor SI. Bine înarmaţi şi antrenaţi, insurgenţii islamişti îşi continuă cuceririle şi în Siria, unde au ocupat mai multe localităţi şi oraşe de la grupurile islamiste rivale în provincia Alep, deschizând calea spre vest.  

Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă