20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialSe oprește apa în Constanța

Se oprește apa în Constanța

Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă și executarea unor lucrări de montare vană în zona Bibliotecii Județene din municipiul Constanța, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile pe acest tronson, luni, 21 aprilie 2015, în intervalul 10.00-13.00.

Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Mircea cel Bătrân – Eroilor – Mihai Eminescu – Smârdan, dar și abonații alimentați prin punctele termice din zonă, numerele 17, 18, 401 și 41. Reamintim că tot astăzi, pentru executarea lucrărilor de racordare a conductei principale de alimentare cu apă, din zona Butoaie – stațiunea Mamaia, la sistemul centralizat de distribuție, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în intervalul 03.00-11.00.

Vor fi afectați consumatorii din zonele Mamaia Nord, Mamaia Sat, Depozitul 10, Bateria de Coastă și Tabăra de Copii Năvodari. Lucrările executate fac parte din proiectul „Promenada Turistică Mamaia“, derulat de Primăria Municipiului Constanța. De asemenea, pentru remedierea unei avarii pe conducta de aducțiune apă potabilă, cu diametrul de 450 mm, în zona localității Ovidiu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă funizarea apei potabile astăzi, în intervalul 08.00-18.00.

Astfel, o parte din abonații din localitatea Ovidiu, consumatorii de pe partea stângă pe sensul de mers Constanța-Ovidiu, de la Clinica OCH și până la ieșirea din localitate, vor fi lipsiți de apă potabilă în intervalul menționat. 

Cele mai citite

VIDEO. Limitator inteligent de viteză montat la Snagov

La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă. Un...

Emmanuel Macron şi Xi Jinping militează pentru un arministițiu în toate conflictele pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă