32 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialŞcolile arădene sunt controlate

Şcolile arădene sunt controlate

Controalele vizează în primul rând autorizaţiile sanitare.

 

„Prrin aceste controale în unităţile de învăţământ din judeţul nostru se verifică în primul rând existenţa autorizaţiei sanitare de funcţionare şi condiţiile igienico-sanitare pentru desfăşurarea activităţii şcolare” – Radu Stoian, subprefect Arad În judeţul Arad, toate unităţile de învăţământ vor fi verificate până în 5 septembrie de către echipe de control formate din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Arad, Direcţiei de Sănătate Publică Arad şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. Echipele mixte sunt constituite în baza unui ordin al prefectului Cosmin Pribac iar acestea vor avea sarcina de a întocmi câte o „Fişă a unităţii de învăţământ” pentru fiecare corp de clădire controlat.

 

Cine va vizita şcolile

Cei delegaţi pentru control vor fi însoţiţi de reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, de conducerile şcolilor, precum şi de reprezentanţi ai posturilor de poliţie din localităţile unde se efectuează controlul.

Aceştia din urmă vor avea sarcina de a participa la analiza modului de asigurare a protecţiei unităţilor şcolare, a siguranţei elevilor şi a personalului didactic din judeţul Arad. „De asemenea, echipele mixte de control vor avea în vedere şi asigurarea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea programului „Cornul şi laptele”, asigurarea pazei unităţii de învăţământ, verificarea activităţilor de construcţii şi reabilitare a imobilelor, respectiv asigurarea fondurilor pentru reabilitări din surse guvernamentale sau locale şi modul cum au fost utilizaţi banii”, a declarat subprefectul judeţului Arad, Radu Stoian. 

 

Şcolile arădene vor fi verificate în perioada următoare

Cele mai citite

Autoritățile cer reducerea voluntară a consumului de energie. Guvernul începe dialogul cu marii consumatori

Autoritățile române au intervenit de urgență pe Dunăre pentru creșterea debitului de apă necesar funcționării centralei nucleare de la Cernavodă.Cristian Bușoi, secretar de stat...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

ANM: Bucureștiul intră sub incidența unui val de căldură severă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă până în dimineața zilei de 5 august.Meteorologii anunță temperaturi foarte...
Ultima oră
Pe aceeași temă