Actualul Guvern trebuie sa isi incheie mandatul! Nu exista nici un fel de interogatie sau de dilema in legatura cu necesitatea acestui act. Un guvern are exact atata legitimitate cate voturi are in Parlament. Or, Executivul PDL nu are decat 35% din mandate si, prin urmare, trebuie sa plece. Pentru premierul Emil Boc si PDL solutia ideala ar fi ca Parlamentul sa le ofere ragaz sa negocieze o alta majoritate impreuna cu UDMR si cu eventuali dezertori din randurile PNL si/sau PSD pentru a se prezenta in fata Legislativului cu o formula noua si, intre timp, sa retina puterea de a emite ordonante de urgenta. Acest curs al evenimentelor este insa foarte putin probabil, pentru ca nu este rational ca noua majoritate PSD-PNL sa tolereze exercitarea puterii in mod discretionar de catre un guvern minoritar PDL.
Este foarte probabil, asadar, ca Guvernul sa cada in urma unui vot de neincredere in Parlament. Nici o problema aici. Problema este cum cade si in jurul acestei mici dificultati se duc teribilele batalii politice din ultimele zile. Urmatoarea cea mai buna optiune pentru Guvernul Boc si pentru PDL era sa cada cu stil. Daca tot se prabuseste, macar sa fie un dezastru grandios care sa ramana in amintirea alegatorilor. Sa moara, dar sa moara frumos. Ca un erou tragic, ca Ahab in urmarirea marii balene albe, sa se cante balade despre acest cataclism cosmic. si asa a aparut asumarea raspunderii pe legea pensiilor, care, potrivit afirmatiilor premierului, ar trebui sa corecteze o nedreptate prin desfiintarea a ceea ce domnul Boc a numit "pensile nesimtite", pensiile speciale, printre care un loc special il ocupa, desigur, pensiile parlamentarilor. Daca tot e sa cada, Guvernul Boc vrea sa cada in cursul unui act de dreptate.
Ce-i drept, asumarea pe legea pensiilor nu e tocmai revolutia lui Avram Iancu, dar e tot ce a putut gasi mai bun Guvernul. Domnul Boc are nevoie de aceasta iesire din scena cu stil pentru a castiga legitimitate in singurul loc unde o mai poate cauta: in randurile populatiei. Desigur, in conditiile in care alianta PSD-PNL ar fi suficient de puternica incat sa formeze o majoritate guvernamentala ferma, intregul exercitiu ar fi unul comic. Dar nu este. Sa remarcam ca actualul Guvern nu a decis sa se prabuseasca incununat de glorie prin asumarea raspunderii asupra – sa zicem – a unei reduceri a cotei unice la 10 sau chiar 5%, ci asupra legii pensiilor. Acest lucru se explica prin faptul ca Guvernul doreste sa obtina sprijinul unei anumite parti a populatiei, anume a acelei parti care voteaza – pensionarii. Chiar indepartat de la putere, PDL ar castiga un capital de simpatie si de legitimitate pe care ar fi in masura sa-l depuna la picioarele lui Traian Basescu.
De partea cealalta, motivul pentru care majoritatea PSD-PNL face tot ce ii sta in puteri sa ii refuze Guvernului Boc o iesire glorioasa si sa il demita inainte ca acesta sa apuce sa isi asume raspunderea este exact acelasi, numai ca rasturnat: PSD-PNL nu doresc sa isi piarda propria legitimitate si sa o alimenteze pe a PDL. PSD a dat drumul "cainilor razboiului" din sindicate, pe care i-a asmutit impotriva Guvernului in ultimele zile pentru a ilustra, cu concursul entuziast al televiziunilor mogulilor, presupusul "dezastru" pe care l-ar fi produs actualul Guvern, dar tinta finala nu este Guvernul, ci, din nou, Traian Basescu. In masura in care PSD-PNL vor reusi sa propage imaginea unui guvern ignobil care a fost "aruncat la groapa de gunoi a istoriei" platind pretul propriei nimicnicii, atunci Opozitia va reusi sa il asocieze pe Basescu cu un esec rusinos si sa mai sape putin la baza mitului invincibilitatii acestuia.
Desigur, nimic din toate acestea nu are nimic de-a face nici cu pensiile, nici cu legea salarizarii unitare, nici cu criza economica, dar nici nu pretindem sa aiba. Spatiul public e destul de saturat de demagogi care plang pe umarul poporului aflat in suferinta ca s-o mai facem si noi. Ceea ce pretindem insa este scoaterea la lumina a acestui razboi care acum se poarta in subterane. Guvernul Boc ar trebui sa renunte la frenezia reglementarilor prin ordonante si asumari si sa se rezume la sarcina mult mai modesta a administrarii treburilor curente pana la alegeri. Daca acest lucru inseamna demiterea sau chiar demisia, foarte bine. Sunt variante mai decente, mai onorabile decat actuala lupta asudata prin labirintul procedurilor parlamentare. PSD si PNL ar trebui, la randul lor, sa isi asume deschis, dupa trei ani de colcaiala in penumbra, alianta pe care au format-o in scopul indepartarii lui Traian Basescu.
Nu e nimic in neregula cu asta cata vreme este un demers deschis. PSD ar trebui insa sa renunte la periculoasa agitatie sociala pe care o practica acum si sa aduca inapoi in lesa liderii sindicali inainte ca lucrurile sa scape de sub control, iar PNL ar trebui sa renunte la torpilarea acordului cu FMI pentru a deveni un partener de guvernare credibil.
Singura sansa a partidelor de a mai recupera ceva din credibilitatea sfaramata este sa lase economia in pace in aceste doua luni, sa isi asume pozitiile pe care le apara cu adevarat, indiferent care sunt acestea, si sa scoata razboiul din transee si sa il aduca in camp deschis. Nu ne asteptam la gesturi nobile, doar la o bruma de onoare si de cavalerism.