15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialSchimbare majoră în organizarea concursului de rezidențiat

Schimbare majoră în organizarea concursului de rezidențiat

Din acest an, concursul de rezidenţiat va fi organizat de Ministerul Educaţiei, a anunţat, marţi, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", profesorul Ioanel Sinescu, potrivit Mediafax.

"În momentul de faţă, România este singura ţară din Uniunea Europeană în care rezidenţiatul aparţine, de ani de zile, Ministerului Sănătăţii. Or, Ministerul Sănătăţii nu are atribuţii de educaţie. Rezidenţiatul este o formă de pregătire, de educaţie medicală pentru a deveni specialist într-o specialitate, ca urmare aparţine Ministerului Educaţiei, prin universităţile de profil, universităţile de medicină şi farmacie", a spus rectorul UMF Bucureşti.

Ioanel Sinescu a precizat că în Germania sau în Franţa, ajungi cardiolog de la Universitatea de Medicină, în România, de la Ministerul Sănătăţii.

"Dacă vă veţi duce în Germania, în Franţa, veţi vedea că medicii au devenit cardiologi la Universitatea Paris 6, spre exemplu, dar în România ai devenit cardiolog la Ministerul Sănătăţii. Dar nu m-a format Ministerul Sănătăţii, m-a format Facultatea de Medicină şi Farmacie şi o clinică anume. Anul acesta se va întâmpla, va trece de la Ministerul Sănătăţii la universităţi. Salariile se vor da de către Ministerul Sănătăţii. Educaţia asigură pregătirea şi eliberează diploma prin universităţi", a mai spus Sinescu.

Potrivit metodologiei pentru desfăşurarea concursului de rezidenţiat pe loc şi pe post în medicină, medicina dentară şi farmacie, până în 2014, Ministerul Sănătăţii era instituţia care organiza testarea.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă