24.7 C
București
sâmbătă, 25 mai 2024
AcasăSpecialSCANDAL la Guvern: "Ponta, murim de foame" şi "Ieşi afară, javră ordinară"....

SCANDAL la Guvern: “Ponta, murim de foame” şi “Ieşi afară, javră ordinară”. Vezi ce mai scandează protestatarii Oltchim

UPDATE: Sindicaliştii de la Oltchim au încheiat protestul din Piaţa Victoriei, după ce reprezentanţii lor au discutat la Guvern cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, aceştia spunând că speră ca revendicările lor să ajungă la premier, întrucât decizia privind soarta combinatului este politică, potrivit Mediafax.

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat, după discuţiile de la Guvern, că Executivul a dovedit încă o dată dezinteresul pentru situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea, întrucât discuţiile pe care ei le-au solicitat nu s-au purtat cu premierul, ci cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, cu un secretar de stat din Ministerul Economiei şi cu doi consilieri ai premierului Victor Ponta.

Diculoiu a precizat că speră ca cei cu care au discutat să transmită premierului revendicările sindicaliştilor de la Oltchim, precizând însă că nu crede că se vor găsi soluţii.

_ _ _ _

UPDATE: Aproape 1.000 de angajaţi de la Oltchim şi Divizia Petrochimică Bradu protestează, marţi, în faţa sediului Guvernului, nemulţumiţi că nu şi-au primit drepturile salariale şi că urmează să fie disponibilizaţi, solicitând premierului Victor Ponta să rezolve situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea.

Protestatarii care au ajuns în Piaţa Victoriei strigă “Vrem să muncim”, “Jos guvernul”, “Jos Ponta”, “Ieşi afară, javră ordinară” şi au bannere pe care scrie “Urmează sărăcie lucie”, “V-am votat şi ne-aţi minţit”, “Ponta, murim de foame! Asta-i ţara ta?” şi “Jos mafia!”, potrivit Realitatea TV.

_ _ _ _

20 de autocare cu peste 1.000 de angajaţi ai combinatului Oltchim sosesc marţi dimineaţă în Bucureşti. Este un nou demers dintr-o lungă serie de proteste soldate la Râmnicu Vâlcea cu blocarea căilor de acces în oraş din apropierea combinatului, care a sistat producţia de o jumătate de an.

Muncitorii de la Oltchim au autorizaţie să protesteze în faţa Guvernului timp de patru ore, începând cu ora 11:00. În consecinţă, Poliţia sfătuieşte şoferii să evite deplasările în zona Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente.Muncitorii de la Oltchim au autorizaţie să protesteze în faţa Guvernului timp de patru ore, începând cu ora 11:00, potrivit Digi 24.

Citeşte şi Angajaţii Oltchim protestează marţi la sediul Guvernului

Salariaţii Oltchim sunt nemulţumiţi pentru că ultimele săptămâni de proteste nu au adus nici un răspuns revendicărilor lor. Ei cer repornirea instalaţiilor de la Râmnicu Vâlcea şi de la Divizia Petrochimică Bradu – Arpechim Piteşti la capacitatea de 65%, aşa cum s-a stabilit la negocierile purtate vara trecută, prin accesarea urgentă a sumei de 45 de milioane de euro.

Angajaţii mai cer ca salariile şi tichetele de masă restante să fie acordate până miercuri. De asemenea, sindicaliştii vor ca administratorii judiciari să găsească soluţii pentru menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii şi să renunţe la şomajul tehnic şi concedierile colective, cât timp nu este elaborat planul de reorganizare.

Citeşte şi Vosganian:Trebuie sa gasim o solutie la Oltchim

Situaţia financiară este însă dezastruoasă: pierderile Oltchim s-au dublat în 2012 faţă de anul precedent. Compania a încheiat anul trecut cu datorii totale de 2,8 miliarde de lei, în creştere cu o treime faţă de 2011. Concluzia: fără un ajutor de stat, cu care Comisia Europeană nu a fost de acord, Oltchimul aşa cum era cunoscut nu putea să mai existe.

Soluţia restructurării era aşadar previzibilă de mai multe luni. Noul Oltchim va fi mai mic şi va cuprinde mai puţini angajaţi. 1020 de angajaţi au fost deja trimişi acasă. Mai jos, istoricul deciziilor, declaraţiilor şi protestelor din jurul combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Citeşte şi Proteste ale angajaţilor Oltchim, în Piteşti şi Râmnicu Vâlcea

Cele mai citite

Captură de peste 4 milioane euro în portul Constanța. Poliţiştii de frontieră au descoperit 18.000 de parfumuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, colaborând cu inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanţa, au descoperit un transport impresionant de...

Guvernatorul Băncii Centrale a Italiei îndeamnă băncile italiene să plece din Rusia

Băncile italiene trebuie să pună punct afacerilor pe care le derulează în Rusia, pentru că rămânerea în această ţară creează o "problemă de reputaţie",...

Tribunalul București suspendă executarea sentinței din dosarul Dan Voiculescu-Institutul de Cercetări Alimentare

Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă