32.7 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialScandal in Parlament cu evaluarile din Neamt

Scandal in Parlament cu evaluarile din Neamt

Considerand „arbitrar, nelegal si abuziv” modul in care au fost facute evaluarile directorilor de scoli din judetul Neamt, senatorul PSD Ion Chelaru a depus la Senat, luni, 3 octombrie, o interpelare la adresa ministrului Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea.

„Il intreb pe domnul ministru al Educatiei si Cercetarii, Mircea Miclea, daca stie modul scandalos in care ISJ Neamt, prin persoana inspectorului general, Dorina Drexler, a stabilit „evaluarile manageriale” ale directorilor din invatamant. In contextul general national in care epurarea personalului din invatamant (indiferent de functie) se face sub titlul elegant de „reforma” a sistemului, saptamana trecuta, in judetul Neamt, a avut loc si asa-zisa evaluare manageriala pentru perioada anului de invatamant 2004-2005. Desi rezultatele scolare au fost bune sau foarte bune, cu rare exceptii, evaluarea s-a finalizat in mod catastrofal pentru manageri. Cunoasteti, domnule ministru, modul in care, absolut subiectiv, s-au facut aceste evaluari si cum s-au incalcat, flagrant, fara nici o explicatie, criteriile de acordare a punctajului? Care sunt masurile pe care le-ati luat la contestatiile depuse de numerosii manageri din sistem?”, se spune in respectiva interpelare. Inspectoratul Scolar Neamt nu a exprimat inca un punct de vedere oficial privitor la aceasta interpelare. Atat inspectorul cu imaginea, Mariana Rosanu, cat si inspectorul general, Dorina Drexler, au pretextat ca nu pot fi deranjati si au promis un comunicat in legatura cu acest subiect.

Cele mai citite

Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și...

Criză migratorie la porțile Europei: zeci de mii de persoane au fost întoarse din Ceuta în Maroc

Guvernul spaniol anunță că aproape toți migranții care au trecut în ultimele zile în enclava Ceuta au fost returnați în MarocEste unul dintre cele...

Numărul milionarilor din România aproape s-a dublat în cinci ani. Cine se află în topul mondial

România a înregistrat una dintre cele mai accelerate creșteri ale numărului de persoane cu averi de peste 30 de milioane de dolari, potrivit raportului...
Ultima oră
Pe aceeași temă