12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialScandal în lumea teatrului. Juriul UNITER îi răspunde Emiliei Popescu

Scandal în lumea teatrului. Juriul UNITER îi răspunde Emiliei Popescu

Juriul premiilor UNITER 2014 a răspuns scrisorii deschise semnate de Emilia Popescu, în care aceasta preciza că se simte “jignită” de principiile în baza cărora au fost făcute selecţiile.

Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu şi Sebastian-Vlad Popa, trei membri ai juriului, au “simţit nevoia” să “descâlcească” ceea ce le “apare ca o lectură flagrant eronată a «Argumentului» ataşat listei de nominalizări pentru gala premiilor UNITER 2014”, deşi scrisoarea deschisă semnată de Emilia Popescu nu le “este adresată direct”, se arată într-un comunicat.

“În «Argument» nu scrie că spectacolele şi artiştii care n-au fost nominalizaţi sunt nereprezentativi, ci, dimpotrivă, că nominalizările, adică tocmai valorile a fi considerate de vârf, sunt nereprezentative pentru teatrul românesc, aşa cum arată el azi. Nu e nici un sofism aici, pentru că excepţia înseamnă cel mai adesea desprinderea de reprezentativ. Aşadar, valorile pot fi reprezentative, dar mai ales nereprezentative. Cu atât mai puţin o intenţie cinică s-ar putea citi în această formulare, în schimb, da, o poziţie teoretică aptă să producă reflecţie şi dezbatere ne-ar bucura să credem că e cu putinţă”, se arată în comunicatul juriului.

În “Argumentul” juriului se arată ca “spectacolele nominalizate, dar şi actorii nominalizaţi apar în acest sens juriului nu doar ca excepţii, dar şi ca fenomene rarisime de vocaţie artistică. Sentimentul entuziast şi îngrijorător este acela de a fi identificat valori nereprezentative pentru teatrul românesc de astăzi”.

“Sintagma «fenomene rarisime de vocaţie artistică» vă înfurie, stimată doamnă Emilia Popescu, creându-vă falsa înţelegere că toţi cei nenominalizaţi sau toate spectacolele nenominalizate trăiesc în afara «vocaţiei artistice». Nu, nu toate. Faptul că vocaţia artistică e «rarisimă» nu înseamnă, totuşi, că ea se epuizează în lista de nominalizări ale galei 2013! Nici «Argumentul» nostru nu spune acest lucru, iar furia dumneavoastră transformă o declaraţie de principiu şi de criterii într-o schemă de numărătoare care echivalează valorile integrale ale teatrului românesc cu restricţia convenţională a nominalizărilor galei la 3. Poate că nu ne iluzionăm sperând că exigenţe de gândire în selecţia valorilor unei stagiuni teatrale, precum cele scrise în «Argument», nu sunt chiar descalificante pentru un juriu. Astfel, «complicitatea gregară cu publicul», pe care juriul o consideră antiartistică în teatru, nu poate fi citită ca pe o expresie arogantă sau ca pe un moft elitist, ci ca pe o continuare de bună credinţă a poziţiilor teoretice şi poetice ale marilor creatori ai teatrului secolului al XX-lea, care au forjat toate valorile mari în jurul cărora gravitează creaţia de spectacol de dramă de azi. Asta nu înseamnă că radicalitatea în arta teatrului e obligatoriu să alunge publicul. Spuneam în «Argument» exact aceste vorbe: «nominalizările de spectacol şi de regie coincid, fără nici o intenţie în acest sens, cu adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului»”, spun cei trei membri ai juriului în comunicat.

Drept răspuns, membrii juriului declară: “Nutrind speranţa că existenţa UNITER ca o «casă a oamenilor de teatru», ca «un loc unde ne putem bucura de reuşitele celuilalt», cum spuneţi, nu presupune nicidecum evacuarea dialogului şi a spiritului critic, vă mai asigurăm, stimată doamnă Emilia Popescu, de preţuirea noastră”.

Criticii Andreea Dumitru, Ionuţ Sociu şi Sebastian-Vlad Popa au comunicat publicului şi comunităţii teatrale din România, marţi, când au fost anunţate nominalizările la premiile galei UNITER, care va avea loc pe 28 aprilie, la Palatul Culturii din Târgu-Mureş, principiile în baza cărora au fost făcute selecţiile.

Potrivit unui comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, acestea sunt: “vitalitatea expresivă şi ideatică a creatorilor de a depăşi stereotipiile teatralităţii ca formă de complicitate gregară între artist şi public, forţa prin care spectacolul dramatic se manifestă ca dimensiune autonomă faţă de prestigiul textului literar, ceea ce, de altfel, este de mult subînţeles şi rareori înţeles”.

Potrivit comunicatului, din aceste principii decurg urmăoarele criterii specifice: “observarea regiei de teatru ca act de gândire care trece dincolo de nomenclatorul de teme morale, îndeobşte întâmpinate entuziast de critica de specialitate: «criza lumii contemporane», «pierderea identităţii», «incomunicabilitatea», «inadaptarea», «conflictul dintre generaţii», «dezumanizarea», «alienarea» etc, observarea regiei de teatru ca act de gândire şi de sensibilitate care înţelege omul ca un câmp de contradicţii ireductibile, revelatorii, se deduce calitatea actorului care-şi depăşeşte propria eficienţă expresivă verificată. Spectacolele nominalizate, dar şi actorii nominalizaţi apar în acest sens juriului nu doar ca excepţii, dar şi ca fenomene rarisime de vocaţie artistică. Sentimentul entuziast şi îngrijorător este acela de a fi identificat valori nereprezentative pentru teatrul românesc de astăzi”.

De asemenea, “nominalizările de spectacol şi de regie coincid, fără nici o intenţie în acest sens, cu adeziunea reală, numărabilă, cuantificabilă a publicului”. “Depăşim cu această ocazie şi falsul complex al rupturii dintre ceea ce se numeşte «teatru de artă», experiment sau laborator teatral şi public. Juriul recunoaşte că toate aceste criterii nu şi le-a putut onora integral decât în cazul spectacolului al vivo”, se mai spunea în comunicat.

Actriţa Emilia Popescu i-a adresat, vineri, o scrisoare deschisă şi “complet inutilă” preşedintelui Uniunii Teatrale din România (UNITER), Ion Caramitru, în care preciza că a fost jignită de juriul care a stabilit nominalizările pentru cea de-a XXII-a ediţie a galei premiilor UNITER.

“Mă adresez dumneavoastră, pentru că orice material care apare în presă în numele UNITER-ului ar trebui să-l verificaţi, astfel încât să nu permiteţi publicarea unor jigniri la adresa breslei pe care o reprezentaţi. Pentru «transparenţă» aţi făcut public «Argumentul juriului de nominalizări al galei UNITER 2014». Acest «Argument» mă jigneşte atât pe mine, cât şi întreaga breaslă”, spune Emilia Popescu în documentul intitulat “Scrisoare deschisă şi complet inutilă către domnul preşedinte UNITER, Ion Caramitru”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă